frânturi

pornise o fugă în mine și un ticăit din acela de ceas vechi, prăfuit, m-am prefăcut că plâng doar de la drumul ăsta împrăștiat și grăbit prin plămâni venea seara peste orașul atent asortat mă dezgolisem în fața tuturor cu o singură mască, a mea, aveam un suflet infirm pe buricele degetelor și-o poftă de trandafiri galbeni de zâmbet de tine de nimicuri perfecte *** așa a început noaptea în care am băut pentru toate lumile mele și totusi tu nu erai în niciuna din ele.