tu ai fost doar o armă a mea

un strain matura toamna pe strada asta pustie mereu si frunzele aveau mii de suflete parcă mă durea risipa asta de frumusețe aproape la fel de mult precum golul fără de anotimp dintre coastele mele cu fiecare gură de aer, lumi întregi erau înghițite de frica unui singur gând străinul asasina frunzele și eu nu mă mai puteam apăra am încremenit acolo în mijlocul unui spectacol perfect și toate cuvintele inventate vreodată erau pe buzele mele și o secundă te-am iubit te-am urât te-am simțit deodată cum te strecurai în palmele mele, ai pornit prin vene și-artere cu pași mici și-apoi din ce în ce mai mari mai erai doar tu și golul ăsta uriaș și ochii străini care mă iscodeau ca pe o creatură fictivă dintr-un joc de culori și de vis se pornea un anotimp nou, fără nume, chiar atunci, lângă mine și te alungam cu pumnii strânși și-o ambiție de copil eu am asasinat toată toamna, eu eu. tu ai fost doar o armă mea.