Vibrație în lipsă de ecou
Citește în sufletu-ți gol ce n-ai scris niciodată în al meu prea plin Ascultă ce-ai fi putut spune când nu știai să-mi vorbești Atinge-mă Atinge-mă așa cum mi-ai interzis să te simt Mai
the fall
atunci a venit ziua aceea, în care, dacă te uitai atent, chiar vedeai câtă simetrie există în lume cum nu poate exista echilibru perfect, doar o continuă mișcare a tuturor oameni purtând în suflet
unu doi trei
atunci, într-o zi, mă îndrăgostisem. amestecam gânduri grăbite în cafeaua mea, număram, calculam secundele până când am ridicat ochii. unu doi trei. până la zâmbetul exersat. într-o sintaxă
re-ansamblu
la ceasul ăsta doar ceața mai construiește orașul într-un anonimat perfect, mă asamblez cu răbdare, mi-am răsturnat sufletul pe covor și, pretențioasă, aleg bucățele din el trec mai întâi toate
care e numele meu
am obosit în această așteptare a mea. cu sufletul greu sfidez gravitația, uite, mi se dă prilejul să visez despre mine acum, când am oroare de oameni fericiți, de lumini, de cadouri împachetate
tu ai fost doar o armă a mea
un strain matura toamna pe strada asta pustie mereu si frunzele aveau mii de suflete parcă mă durea risipa asta de frumusețe aproape la fel de mult precum golul fără de anotimp dintre coastele
frânturi
pornise o fugă în mine și un ticăit din acela de ceas vechi, prăfuit, m-am prefăcut că plâng doar de la drumul ăsta împrăștiat și grăbit prin plămâni venea seara peste orașul atent asortat mă
sau te-ai fi întâmplat
azi îmi zburau cele mai ciudate gânduri au format două aripi mari, negre grele se zbăteau peste ochii mei mari și ei, negri, grei. ți-aș fi vorbit dar nu știam despre ce, un moment mi-am
Naathalie
azi. și urăsc lumea întreagă. pofta de-a mușca din viață de a-ți vorbi. sunt doar tentația de-a fuma o țigară privind cum vântul aduce praf și pustiu un drum cu rădăcini dinspre cer spre
de ce mă iubești și nu mă iubești
cât de frumos poate fi spusă o poveste de dragoste? noi doi am crescut unul într-altul. te-am iubit cu toate sufletele mele, te-am iubit pe de rost. tu. un cuvânt din două litere de care mă
Ancora qui
metafore se ascundeau la fiecare pas un motan torcea cald între coastele mele și nu înțelegeam de ce spune-mi de ce spune-mi tu de ce mă ascunsesem adânc în mine și sufletul încremenise în
Daily horoscope
nu știu nici cum nici când nici cine mi-a spus azi copacii vor înflori te vor săruta licuricii șopârlele îți vor spune povești azi ești doar tu un univers și doar azi și doar tu aveam șapte ani
Ziua de lucru, criminalul fără mănuși sau conștiință
cu stiloul roșu mâzgălesc pe hârtie și aș închide ochii visele se colorează mai ușor pe laptop, cu cât e ecranul mai mare cu atât vezi mai bine cât de gol ești când te asamblezi din discuții
smoke
își uitase țigările lângă ceașca de cafea și-acum, doar mai are, doar ochii amari de la ea și mâinile răgușite, le-a ascuns în buzunare în stradă, rupea calendare fără nume, un om fără nume
un necunoscut. garoafe. un cum ar fi.
cu ceața asta nu o să mai vină niciodată primăvara și eu voi mai închide o iarnă în mine o gură de aer brutal, de realitate acută dansează, dansează cu mine vorbește-mi orice azi un om
Cutia de chibrituri
teoria ne spune că nu e bine să începi cu o negație dar practica se numește viața pe perioadă determinată a început un an nou și vă pot povesti de câteva trend-uri interesante despre cum
un amant de trei minute
spovedanie: azi, timp de trei minute, m-a posedat un străin. atât mai durează o fabulație sexuală într-o zi de carieră. reproș: aș fi putut continua privirea, un du-te-întors senzual. inutil. să
te iubesc în ritm cardiac
eu acum voi închide lumina. ale tale brațele, al tău trupul, a ta gura pierdută sunt sub greutatea ta sau poate cerul s-a prăbușit spre pământ și eu doar mai respir o lună rotundă
și cine va fi salvarea mea
de-acum știu așa cum nu te-aș putea inventa prea mult alb prea imaculat prea în noi prea decolorate suflete până la puritate până acolo unde nu e drept să ajungem unde să nu căutăm
o altă variantă a mea
de ce tequila se toarnă în păhărele micuțe-n care nu-ncap decât două trei gânduri deodată le bei condamnat / se zvârcolesc, dar hei nu-mi pasă de voi îmi voi mai aprinde o țigară / sufletul meu
trăiește-ți viața, nu ți-o trăi
iată-ne. s-a terminat timpul și noi ne discutăm sufletele la o țigară ar trebui să vorbim despre noi la persoana a treia să vezi, într-o zi întrebările lui i-au sărutat buzele și ea le-a
un citat din sufletul meu
“capul în mâini, neclintită. îmi plac furtunile pentru că mă tem de ele: aceeași zbatere a inimii înaintea lacrimilor. mi-am spus că toți suntem singuri într-o lume singură, mi-am spus căutând.
cu bărbia în palme într-un bătrân hanorac
îmi sprijin bărbia în palme ascunsă-ntr-un bătrân hanorac. lumini intermitente. da. nu. da. nu. blocată într-o repetiție absurd - obosit - asumată într-un același punct în care pornesc și
ecou suspendat
iarna, un strigăt fără nevoia unui ecou. râdea. iar timpul, o gură flămândă de tot, ne mușca, m-am ascuns cât mai bine, cât mai adânc peste mine creștea din cer în pâmănt peste mine venea
