Looking for a tattoo

luna, nu doresc să modific felul în care simți să scrii, însă am câte ceva, și de data asta, de punctat, tocmai că găsesc că ai lucruri de spus și că felul în care o faci, dacă ar fi mai îngrijit, mai exigent cu sine, ar ajuta să ajungă mai limpede la cititor.
și să rămână, pentru că ai spui, uneori, lucruri care mie una-mi rămân.

pentru că sunt anti-lăbărțare și pentru că pare că nu crezi că reușești să spui în mai puține cuvinte, cum e de preferat, tocmai pentru a nu se pierde, printre rânduri, nuanțele (nu, nu un paradox asta), uite cum văd aici:


sufletul meu e întunecat
îmi privește în trup
contre-jour
îi caut un loc și
un nume pe pielea mea
goală, doar ea
va rămâne-ntre noi.

caut un prim tatuaj și
o nouă rezistență
a mea. nu, nu-mi voi tatua
o nouă față a lumii.

trupul părăsit
va durea, nu-i nimic
voi primi
voi primi
o respirație astrală
uriașă.


am eliminat jocurile, fie de cuvinte, fie de umplere. finalul era prea explicativ și facil, ca și joc de cuvinte.
am eliminat și părțile de metaforă alambicată și greoaie, mai potrivite unui text axat pe epic. or, aici începi viu, te centrezi pe verb. așa că mi-am zis că a te pierde pe parcurs, printre dantele, e de evitat.

pentru că, pe fond, mi-a plăcut, nu de altceva.