antimemoria

ei îi plăcea să cânte la pian

pianul cânta peste străzi trotuarele se porneau fără sfârșit începeau își purtau ploile ne-ntrerupte cădeau

vânturi sfârșeau orașe și orașele sfârșeau lumea se grăbea spre destinații incerte

trecătorii se-adăposteau unu-ntr-altul creșteau rădăcini priveau către cer

unde comete nebuloase galaxii nășteau sori stele cutreierau miraculos până-n dreptul ferestrei frunzele-mbrăcau anotimpuri

se strângeau regăseau oameni zâmbete perechi amintiri

camere-ntregi tăceau trupuri se desfăceau visau amiaza se colora atât de frumos încremenea timpul din ore pleca

nimic rău nimic bun doar aici așa acum oricum

antimemoria