iubim în fotografii alb-negru

"într-o zi, doar mi-a izbucnit în suflet. se juca sub ochii mei ca o lume în lume.

am înțeles brusc

cât de ușor iubim într-o fotografie alb-negru, cu sufletul developat dintr-o dată pe o stradă pustie ca oricare alta

în aceeași secundă

în care eu am amuțit brusc

și ea încă zâmbește.

a crescut, un suflet întreg în omul gol ce eram.

îmi povestea de planete pline de soare și albine, despre fotosinteză și cum ne îndrăgostim doar pentru-a perpetua o specie

și-aș fi vrut să-i strivesc poveștile scurt de pragul buzelor, să-i îngrop cuvintele într-un sărut prea urgent

fără de care

simțeam că locul ăsta, și timpul ăsta, nu mai au, nu mai au niciun rost

și nimic nu mai putea exista, nici măcar ea.

afară plouase și-acum ieșea soarele

era atât de proaspătă încât aș fi vrut s-o respir

atât de nouă în mine încât mă îngrozea

și mă făcea mai fericit decât fusesem vreodată

se pierduse în gânduri, cât de puțin habar avea de destinul ăsta groaznic de ignorant

în fața unor legi propuse și gurvernate de oameni care-mi spuneau că e total

dar total interzis

să-i spun

știi ceva, te simt atât de adânc în mine, atât de brusc

încât tu nu poți fi decât a mea

nu știu cum te voi invita prima dată în oraș, ne vom ține vreodată de mână? sau dacă te va prinde măcar vreo dimineață în patul meu

dar, fiindcă-ai trăit prea total în mine, te voi crește frumos

până când îți va urla în priviri sufletul meu

și te vei îndrăgosti la rândul tău pe când va veni toamna

nici măcar nu trebuie să ai răbdare

am eu.

toate astea mi-au trecut prin cap în nici 5 minute

o priveam mut și ea gravita neștiutoare peste strada pustie

începuse să plouă din nou, și-a mai aprins o țigară și-apoi s-a asasinat gravă în povestea asta cumplită a mea

pur și simplu plecând."