Florin Andor

când se va stinge lumina în cruce ostenit bănuind pe sub ușă că uneori e bine să fii simplu spectator mă vei chema să purtăm pe umeri arcul ce înstrăinează? gâfâitori nu sfinți ne ardem

mă purtau până în ziua a șasea la încheietura mâinii tale unde zvâcnește cel pipernicit numărând împunsăturile de vreme ce ajung acasă doar seara târziu nu îmi vede nimeni *** nopțile

aștept în fața unei uși cu trecere la coadă printre dobitoace vin oameni și mă trag de mânecă întrecându-se în a fi binevoitori numesc asta destin întărindu-mă cât să aud îl vom arunca în

aștepți să te cuprind într-o nebunie curată visele mele pleoapa strângi nu-ți mai ajung nu-ți mai ajung_e să fiu doar vibrații sonore între două cuvinte sinonime istovite întotdeauna cu

e una să stai la picioare bătrânește când celălalt poartă în buzunarul de sus al hainei umbra lucrurilor noi bat în scânduri un exercițiu de strunire mă las în genunchi să te văd mai de

cuprind între degete lumina îndeajuns ostenită și mă rog să nu ne mărginim după numele stației mir ți-ai purtat gândurile departe pe sub ușă dâre în ziua în care s-a nimerit să fiu culegător

nu am mai putut iubi de nerăbdare să nu uit să-ți dau miezul acestei pâini dospind de ispite și te-am căutat cum o ceată de maimuțe răcorindu-se la umbra pădurii dar nu m-ai crezut * sunt

cu litere grăbite îți scriu din acest ulcior spart mânat de foamea împreunării izul pătrunzător e dinspre corabia plină de comori de sub ultima rațiune dar nu te las nu te întreb știu să

această repetare molcomă nu ține loc de încălțări pentru anotimpul secetos sau fuga ta prietene orice pasăre doar galbenul plecat în păduri pe deasupra tuturor timp aplecat să dibuiască printre

cuvintele care mă împiedică să te văd nu au culoare ele se transformă pe rând în piatră în căutarea unui luciu potrivit cu măsura palmelor ce-mi acoperă ochii undeva în mine cineva îți leagă

am să te părăsesc deși îți mărturisesc aș putea dormi singur în pădure cu gustul tău de femeie cules de pe masa de scris nu mă pricep la tăiatul unghiilor sau legatul ideilor fixe dar uneori

respirând pe o rădăcină a copacului acesta doar ocoliș către alcătuirea simțurilor setea poartă în sine până la rătăcire îmi șoptești cum lumea întreagă a fost strânsă în câteva cuvinte port în

din ochiul tău își alăptează pruncii somnul adânc restul e rătăcire ori setea mea de suferință când unghiile lungi ale viselor eliberează cărnii gustul amar din mâinile tale curge împărăția

îngăduie somnului o fărâmă din drumul acesta de-acum vom trage plutei frânghii de iarbă în susul apei cât să înflorească lumina și se va naște un gol în care vor scormonii oamenii din toată

de frâu am tras până la domnul ore înălțătoare ai scuturat din cap și m-ai ținut de mână tot drumul poate ai așteptat să vedem vreo paradă ticsită de măști atât cât ne ține puterea să potrivim

toate acele mici întâmplări și râsul tău un fel de lăcomie ce știe să adune în bucățele de zahăr câmpii de orez vopsite cu henna *** sub degetele mele ți-a căzut umbra cea

în lumina tulbure grup de adoratori pricinuindu-și o durere dulce unduitoare cu bilet și adresă soldați ce-și țin iubitele de talie culcuș simplu din fire nedistruse încă mai caut un local

mi-am luat în dinți inima și așteptarea din frunzar până când femeia n-a mai spus nici un cuvânt. frumusețea ca o bănuială împungea aerul cu ochi de copil, pe deasupra treceau stoluri clătinându-se