Poezie
Sub apăsarea mâinilor tale
1 min lectură·
Mediu
am privit cerul și n-am găsit ce să-ți spun
ape se încrucișau iscodind cartea
tu fratele meu alb știi cum din sunet străin se nasc mulți pui
și cuvintele rostogolesc lângă patul mic și înalt pădurea
tăcută până ce femeia își ține respirația
ca pe un dar
împungând aerul cu vârfurile
apoi am depărtat în frunze moi răsucite
de tulpinile grase
bătăile inimii tale iar numele au pălit
căutând frați ai soarelui
oamenii mă întrebau cine e acela
care-și tăinuiește sub pat trofeele trase pe sfoară
trecând printre degete lemnul jilav al respirației tale
sau pipa stinsă cioplită din trunchiul strâmb al bătrânului măr
îți spun pe aici se îmbătrânește
împărțind camera cu frânghierul
ori măsurând cu ochiul drumurile albe
dezlipite de fire
și culese în pumn pentru orice nevoie
sorbind câte puțin să pot închide gura nepricopsitului
azi o să joc pe nimic istoria strângând din buze
apoi mă voi furișa din nou în viață
și voi roade lemnul dulce al sufletului
pe dinăuntru să nu duc lipsă de nimic
023237
0
ii tot dau roata si firul ma taie la deget.
tu, florine, pe dinauntru, stiu cat esti de bogat, deci n-ai cum flamanzi vreodata.
ma intreb ce mesaj ai vrut sa trimiti lumii cu poema aceasta.
mesajul acela, din sticla, evident.
ca de vazut, il vedem cu totii, in bataia valurilor)