Pâclă

aștept în fața unei uși cu trecere la coadă printre dobitoace vin oameni și mă trag de mânecă întrecându-se în a fi binevoitori numesc asta destin întărindu-mă cât să aud îl vom arunca în somn printre cuvinte pe fundul unei gropi cu marginile acoperite de prelate imi repet să taci bisericile sunt închise și Dumnezeu e sătul de morți și plictisiți de înălțarea steagurilor în lipsa focului răbdare străine mi se zbat în palmă suflete mici poate de aici obiceiul de a-mi freca mâinile mai bine vinde-ți haina și vino să încheiem un pact la umbra pomului tău voi arunca osteniților bucăți de pâine îngânare de cântec și măști de intelectual rafinat să mă satur pe cât mă lasă vocea în pustiu locuința ploii are două camere de ceai tu lasă lângă ușă romul sună de trei ori și-ți vezi de drum