nu te-am văzut de trei luni erhan
pe buzele mele s-a așezat gheață
nu mai pot vorbi
m-am învățat cu semne
dar e greu nu pot să-ți arăt lucruri
să ies din casa asta spiralată
și să îmbrățișez
se face curățenie pentru iarnă casa e plină
de saci de hainele morților noștri
și asta mă face să le ating cu grijă pe fiecare în parte
le mângâi interiorul
zgomotele de afară se poticnesc în
senzația că a rămas ceva neterminat
plec la țară să tac îndelung
stau toată ziua în curte și număr găinile
dacă le-a prins noaptea
dihorul și le-a rupt carnea
și le-a supt oasele de parcă
ar fi
acasă lucrurile mărunte cresc peste noapte mi-o imaginez pe bunica
dându-mi niște legături de ștevie
acasă la ea ștevia crește până sus la balcon și umbra ei îmi întunecă
obrajii atunci iau
și cum stăteam încuiată el a intrat și mi-a vorbit
despre fericire mi-a vorbit
într-o zi vom fi toți la fel
cu spatele în jos cu inima pe jumătate
fruntea mi s-a luminat am zis în sfârșit
îți
există o adâncime în care se află toată lumea cu trupurile legate
o singură celulă
ți-am promis că voi învia pentru lazăr
trei zile cos la capătul pământului
l-au degerat cu atâtea ploi
iar
când își scutură părul după duș toți pereții
din casă se umezesc și fac niște urme de flori
ea își taie în fiecare zi câte o șuviță din breton
în memoria sfântă a mamei
șterge varul șterge
strâng hainele purtate prea mult
le îndes în pungi de unică folosință
pentru sufletele obosite
ajung prea târziu sub pământ
cârtițele de peste zi repetă totul cu o lentoare
ce te scoate din
îmi pun bluza care îți place atât de mult
fug să mă întâlnesc cu silvia în parc trebuie să-mi spună ceva
despre existența îndoielnică a ultimelor lucruri din viața
peste câteva zile
se va auzi un sunet pierdut
înapoi în camera mea totul trosnește ca niște oase
din când în când ridic ochii
o moarte oarbă despică aerul în jumătăți mărunte
cât să văd cum
ziua asta e doar un spin de cactus
când nimic nu se înghite îți vorbesc
despre alegerile în viață / cum trebuie să citești
lorette nobecourt fără să ți se umfle venele
și coperta se transformă încet
\"și acum că ai murit, ce o să faci în timpul tău liber?\" (din Sufocare - Chuck Palahniuk)
mă doare umărul cred că
îmi va crește de acolo un om
fratele meu de întuneric desfigurat
toți au
de parcă ne este dat să împrăștiem porumbeii
să facem curent și împreună să ne descălțăm
ne spălăm picioarele cu aceeași apă
și pene
tu mă privești cu un cheag de sânge în frunte
se putea
eu n-am avut noroc niciodată trăiesc un fel de schizofrenie a cuvintelor și astea
spuse doar pe jumătate
ceva foarte sensibil din corpul meu mâinile sau genunchii se îndoaie de fiecare dată
cel mai mult imi place să umblu prin cămin în șlapi
cu mânecile lungi să urc de la un etaj la altul
mă întâlnesc din greșeală cu erhan
zic ce bine e un fel de întâmplare dată de
foarte sus am în
nu respira
stai în liniștea aceasta până când lângă tine toate obiectele
vor căpăta iluzia altei existențe
să o săruți să o invidiezi pentru frumusețea de care n-ai avut niciodată parte
poate vei
plouă pe străzi plouă pe acoperișurile blocurilor
plouă toți locuitorii și picioarele lor moi
își duc drumul de cenușă spre cutia de carton
unde sunt eu și nu știu dacă înghit orașul cu
suprafața mea inutilă era în siguranță
deși o pedeapsă creierului meu neîmblânzit
îți spuneam amorurile noastre sunt jalnice
un mod de a ne minți că existăm cu adevărat apoi
după ce m-am convins
Doctor Doctor what is wrong with me
This supermarket life is getting long
What is the heart life of a colour TV
What is the shelf life of a teenage queen
(Roger Waters – Amused To Death)
mă crezi
scriu pentru că nu pot să trăiesc (Elena Vlădăreanu)
scriu pentru că sunt atâtea lucruri despre care nu pot să vorbesc de față cu tine
o singură întâlnire cu omenirea zic eu și
îi explic că
mi-e teamă să văd că scriu. de curând am găsit o mamă care a născut. și-a botezat copilul mara. mara va scrie. mara
mă va cunoaște când se vor cânta notele la pian pentru jazz. profesorul spune că
eram in autobuz si ma gandeam la faza aia cu spartul pasarilor
adica ceva in genul ar trebui sa urcam sus de tot
cam acolo pe unde se afla gura lui Dumnezeu
sa aruncam cu tot felul in
în fiecare dimineață sună ceasul cu cinci minute înaintea oamenilor
am impresia că atunci nimic nu se află în locul lui biroul scaunul
patul meu se fac mici și îmi intră în urechi de unde spre
nu am decât un vas de aramă în care amestec până la transparență furiile
cresc din frunte ca și când norii ar cădea colorându-mi fiecare umbra
mă dor cireșele amare din ele storc suferința
AB