divided we fall

Adina, cred că n-ar trebui să cedezi. Nu lăsa poemul să cadă în patima „biografizmelor” atât de
la îndemână, gen „mama spune să fac ceva util ia-ți fato niște cursuri pe lângă
fă-te ghid turistic până termini facultatea”. Fără aceste hai să le zic „zburdălnicii”, poemul are un copleșitor câmp de seducție. E cutremur nu numai la etajul 4, căci „e momentul în care te poți delimita de făptură și sunet”. O realizare cu finețuri de zile mari. Bravo!

Multumesc Nicolae, prezenta ta mi-a fost de folos in aceste ultime doua poeme. Si sigur, cu timpul ma voi lumina si eu, mi se va parea totul penibil si voi sterge. Deocamdata fiecare cuvant din text a dorit sa fie scris. E trist, cei ce scriu simt nevoia sa se expuna :(

Observatiile facute de tine, Robert, sunt fara indoiala pertinente. Schimbarea registrului in poezia Adinei se face simtita; ii cunosc scriitura ca fiind una constanta ca mod si timp al scrierii si dupa cum spuneam, se simte o schimbare (venita insa mai dinainte, integrata mai mult sau mai putin involuntar), fapt ce produce niste hopuri in felul scrierii ei, al unor lucruri care ies altfel in evidenta diferite fiind in tonalitatea textului putand fi observate mai lejer. Schimbarea (sau o parte mai clara) o vad venind dinspre \"connex\"; text care a rupt ceva. Raman increzator in totala masura ca e o mica perioada de cernere a unor modalitati de a expune si de a purta un discurs mult mai ingrijit si de efect. Asteapta sa vezi ce urmeaza, Florin. Inca luam lectii de la ea.

foarte fain textul. as vrea sa am si eu tupeul sa scriu aici...dar..nu cred ca am talent, prin urmare...ma limitez la a le citi. e frumoasa.

Divede we fall. Scindare reușită, ca și adresabilitatea către celălalt eu, \"mara\", cea născută pentru a scrie. Cea care nu se teme de a face schimb cu celălalt, doar îl ascultă profesor. Cealaltă privește oarecum în neputință jocul, așteptând momentul în acre se vor reuni cele două fragmente de sine:
\"într-o zi se va întâlni cu mine pe stradă.
strada va spune uite mă împrumut de la tine
întâi îți iau numele apoi lucrurile
viața
i-am zis trebuie să îmi dai ceva în schimb\"

Fiindcă nu îmi place să o las pe Adina fără ceea ce am să îi transmit, eu aici îi spun simplu:
- \"momentul în care te poti delimita de făptura și sunet.\" - aici \"făptură\" sună prea grav față de tot poemul (pune și \"ă\"; dar lasă-l așa dacă nu simți altfel.
- aș fi renunțat la primele 2 versuri din a doua strofă, banalizează brusc, nu ți-e în stiul, și mai ales că ceea ce se deschide în următoarele:
\"e cutremur la etajul 4 pianul se sparge în atomi
tac
mara mă sărută.\"
merită modificarea sau renunțarea la primele două.

Și, pentru concordanța timpurilor, în versul \"mă va cunoaște când se cântă notele la pian pentru jazz\" cred că ar fi bine: \"mă va cunoaște când se vor cânta...\"

Admir lejeritatea cu care se lasă mâna sigură în a scrie despre scindare și dublul interior, îndeosebi în poeme. Nu este oricui la îndemână și mai ales nu prin originalitate. Și e bine că sub aparența scindare, se vede clar firul și coerența gândirii și a trăirii.
Felicitări, Adina!

Ela

mai sus: - pe profesor; care...

Florin, imi cer scuze ca te-am botezat. Erau prea multe in capul meu; totusi Robert imi lipseste pe site.

Despre cele doua versuri amintite de Ela as spune ca se incadreaza in acelasi registru intrucat ambele strofe debuteaza cu \"mi-e teamă să văd că scriu\" ducand o prezentare a \"mamei\" diferita, intrandu-si in gratie ironia fara de care sensul primei strofe nu ar fi putut scos in evidenta si paharul spunerii nu ar fi umplut. E doar o interpretare, desigur; ambele cazuri sunt posibile.

Dragii mei, sunteti extraordinari, va multumesc pentru aprecieri si pentru ajutor. Cred ca e prima data cand vin observatii tandre din atatea parti. Imi sunt de folos.

Florin, ai un fel anume de a-mi vorbi, incat toate stangaciile pe care le fac incep sa prinda o alta forma in ochii mei. Reusesc sa privesc si altfel, mai detasat. Multumesc.

Raul, nu stiu cum te modelezi dupa scrisul fiecaruia si cum il intelegi atat de bine, dar nici nu conteaza, multumesc pentru cum privesti inside.

Alina, esti draguta. Si eu am inceput prin a citi aici, inca de la inceputurile agoniei :) Cont mi-am facut abia acum un an. Succes mai departe.

Virgil, imi e drag de steaua de la tine. Multumesc.

Ela, eu sunt repezita si imi scapa diacriticele printre degete uneori. voi corecta unde e cazul. Am vrut sa dau doua piste de interpretare, vezi ce spune si Raul mai jos. Sau poate ca se fura identitati. Multumesc si tie pentru cum imi pazesti cuvintele.

Recunosc, sunt nitel confuz; dupa cum vad eu ti-e frica sa scrii pentru a nu deveni un nume oficial dat unei strazi( presupunand ca vei fi cu siguranta consacrata, cand te vei intalni cu acea fetita)

ce trist ca cei care scriu, si cele, simt nevoia sa se expuna....pastrand urmele oamenilor (da ce oameni, ce oameni) prin tine
nu ti fie teama, teama de un aliment olimpic!
hmmm, si mara asta care ma saruta, frozăn, nu alta, de la paștile....

Frumos, am citit-o de două ori ca să o pricep..m-a frapat intr-un mod plăcut
:)

Traian, multumesc, las un zambet pentru trecerea ta.

Dorin, stiam ca ai sa vii cu un astfel de comentariu. Multumesc ca nu mi-ai inselat aceasta asteptare. Si da. De la pastile..
Uite: imparateassa@yahoo.com pentru toate cele.

Erika, iti multumesc pentru cuvinte si ca ai acceptat sa privesti spirala.

voua..

În egală măsură discurs poetic și partitură de jazz... Știi ce apreciez în poezia ta foarte mult, Adina? Că ai în doze necesare limpezime, sarcasm și curajul contemplației. Și scrii ca și cum te-ai lupta.
tac și eu, ascult cutremurul acela...
PS oricum, mai mult de urme nu putem păstra. Și acelea cu grijă.

Bianca, ma bucura prezenta ta. Uneori nici nu stim viata cui o luam cand trecem prin masele de oameni si in bratele cui o lasam pe a noastra... Multumesc.

:) draga adina, personal sunt foarte multumit de prima parte a acestui poem, aceasta prima parte este deasupra tuturor lucrurilor, dincolo de posibilele biografisme concretizate in partea a doua a textului, cu felul in care se deschide poemul acesta, asa se deschide poezia pe care ai ajuns sa o scri. interventia biografismului aici, precum si ultimul text scris, ma refer la cel de azi, 5 decembrie arata insa ca, probabil, felul tau de a scrie se face pe nerasuflate, cam tot ceea ce scri publici aici. nu stiu daca asta e ceva rau sau bun, stiu insa ca in ultima vreme te citesc constant pentru schimbarea de stil si de consistenta pe care ai ajuns sa o ai. te-as sfatui sa iei din comentarii numai ceea ce este important si deocamdata dupa parerea mea e important ca, desi postezi aproape in fiecare zi, apar si multe lucruri remarcabile. sper ca scrisul tau din aceste ultime poeme sa nu fie doar un imprumut pe care il faci la poezie sunt foarte curios ce se va intampla, cred ca ar fi bine daca ai fi mai putin grabita, poate ca asta ar putea duce la un stil propriu. spun asta pt. ca ultimul poem si partea finala a acestui poem surprinde niste reflexe ale unei grabe care dupa parerea mea risca sa-ti strice la un moment dat textul si ar fi pacat sa raman cu cateva poeme, cand as putea sa trec prin pagina ta, nu zi de zi, dar totusi, periodic si sa gasesc aici o autoare ;-).

Andrei, iti multumesc din suflet pentru sustinere si incredere. Voi incerca sa fie bine.
(Doar in ultima vreme am simtit nevoia sa postez aproape zilnic, desi, daca te uiti mai bine...)

e super... e cea mai buna poezie pe care am citit-o.