Poezie
călătorii de mână
cu septembrie
2 min lectură·
Mediu
“Dar cine umblă de partea cealaltă a trupului tău?” (T.S. Eliot)
mă îndrept spre casă plouă cu porumbei iar câinii mușcă
din buzunarele mele cu nesaț lăsați-mă în pace le zic și în ochi am
urmele drumului-septembrie cu oameni respirând prin textile
oameni surzi oameni muți oameni
întârziați fără umbrele au părul de cenușă
o caut pe sora mea de undeva de sus îmi face cu mâna totul e bine
sigur vede de acolo cinematograful pereții lui groși
mă gândesc că acum e foarte murdar și sper să uit în curând cum
pleoapele îmi alunecă spre stadiul de iarbă
în camera mea e cald și nu e apă.
nu e apă să spăl mirosul de scoici moarte cu a lor cochilie mi se sfărâmă
în plete făcând acel zgomot prelung și dureros
uneori aș vrea să nu mai stau la etajul unu
acolo se aud toate zgomotele și nici un semn de pasăre săturată de aer
îmi imaginez că mă odihnesc în cuiburi îți pot mărturisi - precum ceva spus
după prea mult timp -
că fiecare om aude și vede cu întârziere
de cealaltă parte a trupului
își dă jos chipul își adună cutele și își dorește
o altă locuință
prin care neabătut un amănunt sufletesc să alerge pe coridoarele largi
știi, e ca un vis când după ce te dai jos din tramvai după ce ai simțit
alunecând pe tine toate privirile de pe geamuri
te vezi în mare și te bucuri ca un pește care a găsit
umbra lui Dumnezeu
mă îndrept spre casă plouă cu porumbei iar câinii mușcă
din buzunarele mele cu nesaț lăsați-mă în pace le zic și în ochi am
urmele drumului-septembrie cu oameni respirând prin textile
oameni surzi oameni muți oameni
întârziați fără umbrele au părul de cenușă
o caut pe sora mea de undeva de sus îmi face cu mâna totul e bine
sigur vede de acolo cinematograful pereții lui groși
mă gândesc că acum e foarte murdar și sper să uit în curând cum
pleoapele îmi alunecă spre stadiul de iarbă
în camera mea e cald și nu e apă.
nu e apă să spăl mirosul de scoici moarte cu a lor cochilie mi se sfărâmă
în plete făcând acel zgomot prelung și dureros
uneori aș vrea să nu mai stau la etajul unu
acolo se aud toate zgomotele și nici un semn de pasăre săturată de aer
îmi imaginez că mă odihnesc în cuiburi îți pot mărturisi - precum ceva spus
după prea mult timp -
că fiecare om aude și vede cu întârziere
de cealaltă parte a trupului
își dă jos chipul își adună cutele și își dorește
o altă locuință
prin care neabătut un amănunt sufletesc să alerge pe coridoarele largi
știi, e ca un vis când după ce te dai jos din tramvai după ce ai simțit
alunecând pe tine toate privirile de pe geamuri
te vezi în mare și te bucuri ca un pește care a găsit
umbra lui Dumnezeu
095058
0
de cealaltă parte a trupului
își dă jos chipul își adună cutele și își dorește
o altă locuință
prin care neabătut un amănunt sufletesc să alerge pe coridoarele largi
știi, e ca un vis când după ce te dai jos din tramvai după ce ai simțit
alunecând pe tine toate privirile de pe geamuri
te vezi în mare și te bucuri ca un pește care a găsit
umbra lui Dumnezeu\"
Am desprins aici fragmentul final de poem ce reprezintă un poem în sine, mărturie a unei țesături poetice ce îmbină estetismul și rigoarea tehnică, într-o bună măsură, păstrând curgător mesajul, și încheind elegant și reușit un ansamblu care te înscrie între cei ce pot simți cuvântul în dimensiunile sale spirituale, nu doar ca vehicul noțional.
Felictări, Adina, pentru felul în acre te înalți în Poezie, la anii tăi este un fenomen rar. Păstrează-te așa, pe timp ce trece vei atinge rostul scrierii.
Ela