Ionut Demetrescu

Lacrimile tale au nascut intentii de nemurire peste praful inimilor scobite din drum... am asmutit torente de secunde catre tine sa te pot acoperi cu acel timp tampit din care este facuta

Citește cartea asta deschisă, despre tine Nu mă mai privi așa, cu ochii plini de nenăscută iubire Cu zâmbetele tale năframe, citește și simte, simte și citește Candva m-ai iubit, aici este

Te rog iubește-mă, scrie-mi in palmă Cu unghiile tale, cu vocea ta, cu amurgul privirii Cu orice bătaie de inimă, cu orice fir de par Cu orice dorință a ta, mai ales cu cea despre mine Sau despre

Noaptea Se scurgeau arpegii pe buza noptii, acolo unde soarele se ineca in lacrimi si se mantuia lin, dupa creste, printre frasini si oase de ingeri, mai departe si mai departe, iar eu, cu

domnisoara, nu stiu sa scriu, asa ca scrijelesc pe o tampla de pamant, la capatul unei idei, la marginea unui elegant rasarit imbacsit acolo unde nu ma cunosti; nu mi-au ramas decat ochii

Amintește-ți și de mine, printre sâmburii de timp Pe care îi vei scuipa, plictisită, în praful drumului De atatea ori, mestecând dimineți frugale Reci, aduse de spate, și vei fi mestecând Și

Oamenii nu mai aveau timp sa muște din trupul timpului dându-se cu sania printre corabii femei si barbați si copii laolaltă și multe muște pe coji de pepene și o caldura, vai, detestau

cand imi rezemam sangele de sangele tau apele pe care stateam se involburau de atata chimie si doua pasari moarte faceau amor descompus intr-o alta probabilitate de lume si ma intrebai cat e

Mai multe din oasele tale mi-au trecut prin stomac Blagoslovite de milenii de spaima Oseminte fara de ingeri, ce au fost odata lacrimi Pe pervazul facerii tale, femeie Cand struguri dulci

Tanarul Adonis : - de ce nu iubim femeile ? Pentru ca le lipseste puterea introspectiei ; pentru ca sunt egoiste prin excelenta si nu pot privi mai departe de aparente, pentru ca se

Te-am furat adormita dintre sfinți Si nu m-am uitat înapoi, de frica corbilor Ce mi-au muscat cândva, hulpavi, din tâmpla Iar eu mă făceam totuna cu lacrimile mele Aduse de spate si grele,

Pentru visele ce ne-au tulburat am inventat lupanare... noaptea care ne-a asteptat a plecat zapacita dintre trupurile noastre amor in trei, cu buzele cersind lipsa de idei si pasii mei

ti-am zdrobit linistea de tampla ca un demon zurliu, inhibat si pustiu ti-am zdrobit doua picuri de roua de sani ti-am rascumparat cununa de la pagani... si din coasta timpului ti-am facut

Taindu-mi in palma trecutul intreg stau limpede pe oglindirea ta in sufletul trist al unei comete si boabe de sange se scurg atipic dinspre un alt mine catre un alt tine undeva unde nu suntem

Ma desfeti cu privirea lipita de soare cercuri perfecte nascute din gand iti imbratiseaza parguirea iar luna naste monosilabic, nopti cand trupurile noastre se cern prin sita de clipe vulgare,

posibilele intamplari ale fiintei imi gazduiesc jumatate din idei agatate perfid pe arpegii de jazz la umbra unui gand... posibilul arbore al vietii a secat si el, inecat in lacrimi de

Am uitat sa iubesc... mi s-au terminat inimile (iar cea care mi-a rămas bate hâd, ca un clopot de carne) le-am pierdut pe toate la cărti servindu-mi-se in schimb cate o portie de neant...si in

mai e puțin pâna la cinism atât de puțin incât pleoapele mele le ating pe ale tale reci ca inimi de pajură mai e puțin până la cinism i-am donat sânge din grupa blestemată crescându-l la piept,

Libertatea mi s-a stins înainte sa încep Sa exist, când peste anotimpuri s-au așternut Cerniți, îngeri desculți si nemântuiți Cu privirile naive si terne Anotimpurile i-au înghițit peste

aceasta este povestea ochilor mei descusuți de desfătarea ochilor tai, acesta imi sunt eu, decurgand firesc dintr-o probabilă floare de soc intr-o probabilă toamna,un pic rece cand gustam din

îngheț în privirea ta ca un mugure de piatră rară... ca un sărut de rouă amară pe tâmpla florilor de soc muiate-n tămâie de seară... și încep să mă dezmeticesc în suișul repezișului către

de-as fi fost farâma de cer mi-as fi ondulat ploile pana la tine dar nu sunt asa ceva, nici macar vânt sa pot crăpa cu glasu-mi mireasma reavana a muntilor de sare în schimb exist, monumentală