închidere

bine cambrata poezia, tinuta in frau. explozie exact cat trebuie. mi-o inchipui pe muzica lui ennio morricone

poemul incepe cu un mister cu mesaj, ce poate da o multime de interpretari. Iar interpretarile mele, citind si recitind textul, sunt: omul care creste ( si as zice si descreste) atunci cand doare umarul, deci de acolo unde e radacina nevazutelor aripi umane. imaginea asta poate produce confuzii. Fratele negru, e de fapt alb, ceea ce se reflecta e de fapt umbra lui, care e, evident neagra. Dar intr-o alta dimensiune a spiritului,sau a dragostei, omul dintre umeri, este un inger cand mai rebel, cand mai docil, sau pur si simplu e cineva care te protejeaza. El nu poate insa exista fara elementul de legatura, adica fara tine. El are, de aceea, continuare doar prin tine, e o osmoza neinteleasa, dar cu atat mai logica. Si cum poti simti o entitate ce vine din tine, ce da tarcoale prin preajma ta daca nu prin a \"simti curentul\" sau a auzi sunete ascutite? Iar senzatia de \"inghitire\" e normala, e initiatica. De aceea taci saptamani la rand, avand si traind revelatii nespuse, pentru ca apoi sa revii iar in lumea profana, in tumultul vietii si sa -ti spui \"exist, sunt vie. Iar inima, batand puternic, reverbereaza in asa fel in lumea ei incat starnind microcosmosul din tine, uneste ntr-un cerc o inima din macrocosmos.
O alta posibila interpretare pe care o am. Poezia da expresie unui inceput de idila. Desi voalat, sentimentul ca prin el te implinesti se regaseste prin acel \"rotund al tau ce devine rotundul lui, astfel incat se petrece un fenomen de inversare a trairilor. Traiesti prin el la fel cu el traieste prin tine. Altfel nu se poate pune in functiune masinaria complicata numita dragoste. Ea te face sa urli intens, dupa saptamani de tacere, de inertie. E o \"inchidere\" fireasca a cercului, cu care de altfel se incheie poezia.

Lipseste o pioneza. Si un perete de lemn. Pe care sa prinzi scrisoarea asta de adio. Cand iti mai ucizi neologismele. I`m sorry, dar de la \"pentru ca mai apoi să pot urla în tine prin stomacul tău scobit\" la poezie, e cale lunga. Pe care sunt convins ca ai puterea sa o parcurgi, asa cum am vazut in alte texte semnate de tine.

Transformare de sine prin(tr-un) celălalt, văzut, trăit, simțit, intuit, palpat, ca și cum orice amprentă devine vitală, orice sunte are o reverberare dublă, ca într-o simbioză. \"Frate de întuneric\", umbră sau nu, imago sau nu, dublul gemelar sau nu, în poesis este Eul - cel ce scrie din lăuntru către lume, uitându-se, suspendându-se, pentru a se lăsa primit-citit.
Începutul este forte. \"mă doare umărul cred că/îmi va crește de acolo un om\". E ca atunci când se simte un mandat-umbră-încriptată, primit inconștient, purtat ca o misiune de a-l duce spre viață. Nesepararea (toți au continuarea lor/când se ating\") este evidentă. E ca și cum tendința spre desprindere rămâne non-act, ne-desăvârșire. A cunoaște prea târziu \"fratele de întuneric\", născutul din/de pe umăr este ca și cum te-ai redescoperi cumva altfel, ca după o deziluzie (spartul ferestrelor de către vânt - dinamică esențială) necesară spre maturizare. De aceea \"tac săptămâni la rând\" vine ca o continuitate a liniștii de după spargerae iluziei, pentru re-construcție, dureroasă, trecând prin revoltă, căci nimic nu este facil în creșterea interioară, spre rotund-sferic, tu-celălalt, tu-din-spre-celălalt-și-întoarcerea-spre-tu.
Și să nu uităm motto, care te-a inspirat. :) Din \"Sufocare\" Amintește-mi să îți spun cum e să respiri tot aerul deodată și ce voi face în acel Timp liber. :)

Felicitări, Adina, nimic mai rotund pe pagina ta ca această poezie, pe care am lăsat-o vederii largi, care să continue simpla mea vedere. :)

Ela

orice sunte are o = orice sunet are o
spargerae = spargerea (iluziei)

Un poem frivol.
Bunicel, daca e sa comparam cu altceva de pe aici, dar Adina merita mai mult decat o asemenea comparatie, de aceea zic doar atat: un poem frivol.
Bobadil.

Singura imagine care-mi staruie, este cea din prima strofa.
Ce urmeaza nu se ridica deasupra mediocrului. Sfarsitul este apoteotic - \"si in sfarsit\", ei da, in sfarsit,
luminatia voastra

Felix, percep muzica lui morricone ca pe o transparenta care deviaza voit de la propriul scop, impunand anumite masuri afective spre a reveni in crepuscul. daca am transmis un sfert din acea emotie, atunci o sa ma bucur :)

Bogdan, e uimitor cum ai croit fuziunea dintre cele doua planuri incat sa nu ramana ecoul incert al inchiderii. inaltarea se produce mereu pentru o prabusire. si invers. de aceea si tacerea multiplica vibratiile.

Ioana, iti spun doar ca iepurele tau priveste dincolo de forta cuvintelor, nu intamplator a trecut prin atatea spatii.

Alex, spiritualul intangibil se materializeaza pe moment in acele limite tocmai pentru ca in real nu se poate concretiza, apoi, intervine anularea de care vorbesti tu pentru sfarsitul lucidizarii; e ca o transformare cumulativa a tuturor sensurilor launtrice pe care le tot invelim cu parti din trecut sau cu parti din altii (pierderea in celalalt, definirea structurilor). ma bucura ca ai descoperit ratacirea, iar daca tot ai mentionat de \"umbra\" lui jung, astept noile invaluiri ale mele dintr-o alta perspectiva. multumesc pentru conducerea dialogului in sensul cautarii adevarului, chiar este o forma inalta de descoperire. \"And there\'s one thing you can\'t lose/And it\'s that feel/It\'s that feel\" (Tom Waits).

Mihai, cam toate cuvintele sunt din fondul principal, intelese de toata lumea. (mi-ar fi placut sa-mi spui ce au alte texte semnate de mine in plus fata de acesta. ar fi putut deveni o discutie utila, chiar daca fiecare cititor are viziunea sa privind conceptul de poezie.)

Ela: si cum se digera aerul incontinuu... m-ai lasat intr-o dispozitie aparte, mai ales acum cand este timp pentru \"reactivare\". si nu mai raman multe de facut din aceasta scindare si remodelare a \"fratelui de intuneric\". multumesc, Ela, pentru interpretarea hermeneutica. miraculoasa migrare in esenta.

Bobadil, m-ai convins. Frivolitate, numele tau este Adina...

Mihai, cam asa.

Uite, e cinci dupa-amiaza si e luni, asa ca toate conditiile sunt indeplinite ca sa ma explic, oricum as fi facut-o, poate nu tot aici unde ti-am scris sec \"un poem frivol\". Si desigur, in viata se intampla aproape mereu asa: cand arunci o nada se poate sa prinzi sau nu prinzi ceva, asta este un fapt indiscutabil, iar eu am fost un norocos pentru ca \"am prins ceva\". Taind planurile perceptiei in doua mari felii, una la stanga (felia inimii ii spun unii si altii) si una la dreapta (felia cugetului ii spun eu) am descoperit un gand ascuns, venit de tare departe, cam de pe cand eram toti atat de copii incat nimeni nu ne putea deosebi unii de altii. Din acele vremuri imemoriale ca sa le zic asa, desi eu detest acest cuvant fiind convins in sinea mea ca imemorial este numai Dumnezeu, iar vremurile sunt sub Dumnezeu iar oamenii sub vremuri, dar ma rog, asta e o paranteza, deci cum spuneam din acele vremuri catre mine vine imaginea unei femei \"frivole\" si a unui barbat \"frivol\". Ei s-au cunoscut intamplator, pentru ca nici ea (frivola) si nici el (frivolul) nu planuiau acest lucru, cu atat mai mult cu cat intalnirea lor nu avea sa le aduca nimic bun, (din punctul de vedere al celorlalti, desigur). Asadar frivola i-a spus intr-o buna zi frivolului \"te voi iubi doar pana voi creste mare\", frivolul s-a simtit tare afectat de aceasta, nestiind ca de fapt frivola intentiona sa nu se faca mare niciodata si i-a adaugat o conditie care, credea el, va lungi aceasta durata \"ok, si pana rotundul meu va deveni cat rotundul tau de mare\". Si uite asa s-au iubit ei pana la adanci batranete, pentru ca ea (frivola) nu se mai facea mare si nici rotundul lui (al frivolului) nu se facea mai mare decat rotundul ei (al frivolei).
Si-am incalecat pe-o sea si ti-am spus povestea mea asa, Adinutzo.
P.S. Mai ai de luptat pana sa dai numele tau frivolitatii, iar lupta nu e din cele usoare, crede-ma.

continuitate. dezabstractizare. simplitate.

Bobadil, te intreb retoric, de ce nu te-ai gandit ca \"mare\" ar fi substantiv, n-ar fi fost totul mai rotund? Asa te-ai lasat doar prins in plasa :)
Mihai, inca nu e utila conversatia. Daca esti de acord sa ma inveti sa devin o poeta foarte buna, scrie-mi te rog pe adresa adinabatir at yahoo.com ce si cum. M-as cam bucura.

slabutz, singurul lucru care m-ar fi incantat pe mine si prietenul meu cristi brebenel ar fi fost
\"mă doare umărul cred că
îmi va crește de acolo un om
fratele meu de întuneric desfigurat\" dar spus altfel(poetic)
astazi sunt rau dar poate ca o sa-ti reuseasca alta data, cat despre stelele astea date de voi voua, sa ma ierte dumnezeu...incep sa nu mai cred in stele decat daca sunt pe cer sau pe coniac.
nu te supara frate, nu e vina ta.
cu mult drag, mihai.

Mihai, nu stiu ce se intampla parca ar fi o conspiratie a Mihailor pe aici :) nu exista perfectiune asa cum nu poti spune azi sunt rau, maine sunt bun si ca ma pot semna oricand \"cu drag\", cumva dam prea mult din noi prin poezie, vrem sa facem asta, desi este periculos datorita unor remarci cum ai facut tu, dar ne asumam aceste riscuri, nu-i asa, ne continuam firele innascute, ne scriem pe noi insine cum putem, uneori esuam, alteori e bine, dar si astea sunt doar intamplari la fel cum, desigur, e o intamplare ca ai nimerit aici si e inutil sa credem ca stelele sunt o forma de premiere generala, in fond, ele exista doar pe cer iar lumina lor nu e nici macar aievea. nu sunt mandra de textul acesta, nu stiu de ce ai crede ca as fi de vreme ce ai reactionat atat de indignat, insa candva, alta data, voi simti ca am facut o treaba buna.

vezi tu de multe ori cel care nu stie cum sa reactioneze in urma unui comm de genul... spune vrute si nevrute. eu doar spuneam c-o sa-ti reuseasca alta data, si ca acesta pe mine, deci pe mine nu m-a cam dumirit. cat despre indignare te rog sa nu.nu stiu cum de ti-ai dat tu seama ca eu cred ca tu esti mangra de acest poem. cred ca cea indignata ai fost tu.azi sunt rau era doar o forma de-a spune cred ca am fost rezonabil.altadata ti-am laudat poeme.si oricat ti-ar parea de ciudat o sa inchei la fel.
cu drag, mihai.

Mihai, exista mereu un amanunt in cuvintele cuiva. de obicei il prind si reactionez normal - spun eu. am inteles ca poate imi va reusi alta data si te-am aprobat, mentionand ca voi face candva o treaba buna.
tu zici ca am gresit? atunci imi cer iertare.