obiectele care nu marchează oamenii

ziua asta e doar un spin de cactus
când nimic nu se înghite îți vorbesc
despre alegerile în viață / cum trebuie să citești
lorette nobecourt fără să ți se umfle venele
și coperta se transformă încet într-un om beat /
noi ne transformăm încet

*

mă scormonesc pe sub unghii
până ajung la praful după cinci luni de ariditate
acum e momentul să aflu cum te cheamă
acum e momentul să te învăț cum te cheamă
pentru că aștept să vii cum așteaptă femeile un lucru important
te pregătești de fapt pentru uitare
te înarmezi cu dragoste așa cum a făcut iisus
și să nu plângi / să pleci când peste tot se pleacă
să așterni un zgomot imprecis / să faci un gest simplu cu mâna
și devii continuu


nici măcar nu trebuie să mai spui ceva


ca atunci când i-am povestit unui prieten
despre teatrul cruzimii al lui artaud și despre vocea lui
imperceptibilă atunci când nu ești puțin
luat
dar totuși / ce înseamnă să te arunci într-o nebunie
dezolantă și în care se întâmplă destul de puțin /
asta doar el o putea ști
așa că am tăcut mai departe
i-am lăsat gândurile să se încolăcească în jurul taliei mele
m-am simțit ca o sacrificată
urmând-o moartea în cele mai ascunse locuri
și încă să n-o atingă nimeni și nimic

*

se poate ca într-un timp să lași totul deoparte
atunci vei simți că trăiești
atunci vei vrea să dansezi
dar pe de altă parte / e foarte posibil să nu se întâmple astea
și doar vei aștepta să te viziteze cineva de care n-ai auzit
un cineva pe care l-ai uitat prin cutiile cu fotografii
l-ai iubit și te-ai aruncat de pe stânci pentru el
acum îi auzi pașii pe coridor și te întrebi
dacă tu ești acum lângă mine cine e
acela care îți golește sufletul


*

eram împreună pe fereastră cu picioarele în aer
treceam în revistă amănuntele de peste timp
cum am scris toată noaptea când ne-a fost rău
cum nu putem trăi unul fără celălalt
cum ne căutam realitatea /
ti-am zis / s-ar putea să mă cucerești cu asta
apoi a urmat o ultimă respirație


*

prima dată când am fost la o înmormântare era să leșin
de atunci nici până în ziua de azi nu pot să mor
ca lumea / deși / prin ușile întredeschise văd mereu
un cap holbându-se la mine / oare-mi vorbește
oare mă cheamă / oare visez
sau îmi doresc foarte tare să strâng în brațe
un copil schizoid încât îl văd pretutindeni


cândva am citit un poem despre amănuntele care-ți sar
în față / eu cred că fac parte din ele atunci când nu mai
încerc să mă ascund
și vreau să fiu găsită
dar asta e doar o analiză forțată a sinelui meu
o abatere voită ca să nu mă recunoști data viitoare
și habar n-am ce urmări are asta asupra faptului că
deseori sunt târâtă în mijlocul lumii


*

i\'ve got a desert in my mouth
asta a zis-o tori amos / sau vreun filozof
oricum / cel mai important este că de când
suntem în fiecare zi ploaie și deșert
nu mai e nevoie să mă simt ca un lup de stepă
iar tu / poți să te deschizi ca o floare de cactus