dispariție

O singuratate care trosneste ca niste oase. Placut foarte mult. Voi reveni cu un comentariu pertinent. Finalul e, parerea mea, bun rau.
Emil

dincolo de ușa împietrită cîțiva păianjeni
silabisesc nume întortocheate
vor acasă dar seara le duc resturi de pâine și vin roșu
când știu că sunt mai jos
îi simt plini
mai plini ca un sac de grâu

dincolo de alte sensuri eu am văzut imaginea de o frumusețe aparte. am mai perceput că acolo unde pare pustiu, privind la detaliile mici descoperi viața unor ființe ce acolo unde e tumult sunt ignorate. când ceva ne dă un fior abia atunci observăm și integrăm percepției.

ideea lumii ca o “fasie lunga si singura” e bobul de geniu
care te locuieste! imi place mult de tot!
la fel partea unde moartea injumatateste marunt, iar linistea
rasuceste peretii… frumos frumos!
iar oamenii care traiesc in noi pot fi mai vii decat insasi
sangele nostru…

felicitari!
anana

foarte frumoase imagini plastice, o metafora bien inchegata si multa, multa simbolistica pe care, ca de obicei, incerc s-o descifrez.
Inceputul e unul temporal. \"Peste cateva zile/se va auzi un sunet pierdut\" Sunetul primordial, care a disparut( s-a pierdut)va reveni, peste cateva zile, poate cosmice, poate pamantesti. Si cum la \"dumnezeu o zi e ca o mie de ani si o o mie de ani e ca o zi\" ne plasezi intr-un alt univers, al asteptarii, al certitudinii venirii unei zile pe care n-o stim inca dar de care suntem convinsi ca va veni si va aduce cu ea sunetul acesta. De aceea in camera ta auzi trosnituri ca niste oase, pentru ca acel sunet care se vauzi va fi unul al invierii totale, al prefacerii inertului in viata, deci camera se va incarna, in felul ei.
Iar cand ridici din cand in cand ochii vezi moartea oarba, adica lipsita de simtul vazului, moartea fiind deci incapabila de a-si mai intinde puterea ei.
doar usa sta impietrita.poate de spaima, poate datorita \"racelii\" ei, a inertiei paguboase pe care o are. Usa, simbol al trecerii la un alt nivel, poate sa te alunge sau sa te primeasca. aceasta usa e neprimitoare, nu asteapta pe niemni, de aceea paianjenii ( simbolizand superstitiile cum ca o sa vina niste musafiri) silabisesc nume intortocheate prin panza lor, in forma circulara. Si ei vor acasa, adica intr-un alt loc al existentei lor. Si numai dupa ce-i \"impartasesti\" cu paine si vin, ca si cum ar fi fost eliberati de un pacat, linistea isi face simtita prezenta. linistea revelatorie, linistea binefacatoare, in care camera nu mai trosneste ci, osificata, intrupata, vie, isi rasuceste peretii, adica corpul, adica pilonii pe care se sustine, in sensul ceasului, firesc ,deci si nu invers.
De aici si oamenii care ne traiesc unul in altul. Iar lumea, se desface, se desira, se insingureaza, devenind o fasie lunga, o linie, o paralela, care undeva la infinit se intalneste cu cerul, unind prcatic cele de jos cu cele de sus.
Un poem frumos ce merita toata aprecierea mea.

foarte frumoase imagini plastice, o metafora bien inchegata si multa, multa simbolistica pe care, ca de obicei, incerc s-o descifrez.
Inceputul e unul temporal. \"Peste cateva zile/se va auzi un sunet pierdut\" Sunetul primordial, care a disparut( s-a pierdut)va reveni, peste cateva zile, poate cosmice, poate pamantesti. Si cum la \"dumnezeu o zi e ca o mie de ani si o o mie de ani e ca o zi\" ne plasezi intr-un alt univers, al asteptarii, al certitudinii venirii unei zile pe care n-o stim inca dar de care suntem convinsi ca va veni si va aduce cu ea sunetul acesta. De aceea in camera ta auzi trosnituri ca niste oase, pentru ca acel sunet care se vauzi va fi unul al invierii totale, al prefacerii inertului in viata, deci camera se va incarna, in felul ei.
Iar cand ridici din cand in cand ochii vezi moartea oarba, adica lipsita de simtul vazului, moartea fiind deci incapabila de a-si mai intinde puterea ei.
doar usa sta impietrita.poate de spaima, poate datorita \"racelii\" ei, a inertiei paguboase pe care o are. Usa, simbol al trecerii la un alt nivel, poate sa te alunge sau sa te primeasca. aceasta usa e neprimitoare, nu asteapta pe niemni, de aceea paianjenii ( simbolizand superstitiile cum ca o sa vina niste musafiri) silabisesc nume intortocheate prin panza lor, in forma circulara. Si ei vor acasa, adica intr-un alt loc al existentei lor. Si numai dupa ce-i \"impartasesti\" cu paine si vin, ca si cum ar fi fost eliberati de un pacat, linistea isi face simtita prezenta. linistea revelatorie, linistea binefacatoare, in care camera nu mai trosneste ci, osificata, intrupata, vie, isi rasuceste peretii, adica corpul, adica pilonii pe care se sustine, in sensul ceasului, firesc ,deci si nu invers.
De aici si oamenii care ne traiesc unul in altul. Iar lumea, se desface, se desira, se insingureaza, devenind o fasie lunga, o linie, o paralela, care undeva la infinit se intalneste cu cerul, unind prcatic cele de jos cu cele de sus.
Un poem frumos ce merita toata aprecierea mea.

dur si steril ca o camera de gazare. e o puritate insuportabila aici, un protest al puritatii infricosator. dar nimic abstract.

mie-mi lasa senzatia de singuratate si uscat si inchis.
imi plac paianjenii care silabisesc nume. parca ar fi in cap
parca ar fi din filme de groaza. sau flash-uri de david firth

insa parca nu e destul de puternica. trebuie sa o urmaresti cu aceeasi finete cu care e scrisa.

uite ca am ajuns si la domnisoara imparateasa.
Ai probleme nasoale cu limbajul poetic as spune, incerci niste imagini, iti reusesc pe ansamblu, chiar daca nu foarte reusite unoeri, vezi acel banal trosnit de oase, imprumutat din filme horror sau din diablo 2.
Insa trec peste imagini, nu aici este problema de fapt. problema o reprezinta lianturile.

din cand in cand/cand se repeta inutil si in strofa a doua

cat sa vad/ poezia sau proza?

si incep, si-ul este in plus

o reformulare ar fi...varfurile degetelor incretesc/refuza orice miscare/dar fara balastul de lianti, nu esti in stare sa-ti pastrezi ideea, totusi asta este secretul, limbaj concentrat/asta face poezia faina

de abia atunci se face liniste
de abia atunci nu poti sa-l inlocuiesti cu ceva puternic, metaforic, de abia atunci este ca si cand as merge la cumparaturi si stau la barfa la o bere cu vecinul

picioarele cuiva se îndeasă zidurilor în ecouri
asta este tare incalcita, parca as merge la pescuit si mi s-a incalcit mesina pe bat.

Pe de alta parte, mai jos vii si sugerezi/fiindca..

Sa nu ma intelegi gresit, ai unele versuri foarte frumoase, de ex ultimele doua, si imaginea aceea de incretit a degetelor este f frumoasa, insa ai probleme la cursivitate, la exprimare, la liantii poetici

într-adevăr sfârșitul scapă turma...
nu știu de ce până la ultima strofă totul mi se pare a fi o relatare cu valențe poetice. relatare... să fim mai atenți cu construcția. că o dăm în proză pe bune.

n-ar fi o problema cu proza. nu scrie nicaieri ca e poezie. e la personale :)

e text.

Mihai, du-te si te culca, textul este instelat de Emil drept fiind poezie. Eu am venit doar cu o analiza minutioasa.

Asa putem sa spunem despre noi ca suntem maimute, nu suntem totusi pentru ca am evoluat gandind, si am stiut sa ne manifestam prin viu grai sau alte moduri aceasta gandire. La fel este si cu poezia, prin asta difera de miile de texte care se fac dupa reteta de ciorba a bunicii.

unii oameni are probleme. nu precizez care. decat ca e din toti inafara de king. dar sa se culce si ei cu cineva din regat.

enfin

fim obiectivi!

îți mulțumesc foarte mult pentru explicații... numai că nu ți le-am cerut. eu cred că s-a vrut a fi poezie. am dreptul ăsta. sper să nu mai îmi răspunzi că și-așa ai umplut subsolul cu erate și cu explicații.

Emilian, citindu-ti cuvintele, m-am gandit ca e aproape imposibil sa nu fi simtit si tu in felul acesta. Exista mereu un ceva dincolo si avem motive cand incepem sa-l cautam. Dar uneori e mai bine sa ne traim unii pe altii pana la cealalta disparitie.

Cornelia, e minunat cum ai desprins din tacere tumultul. Cand eram mica spuneam ca linistea si pustiul sunt formate din sunete uriase. Poate de acolo incepe sufletul.

Anana, esti una din persoanele pe care le-am simtit in timp ce se indreptau spre acest text. Stiu ca suna ciudat, insa asa te percep. Mai vino prin romburile mele de alb tacut.

Bogdan, existenta totala pe care ai trecut-o prin celule este un semn ca ai adunat viul si ne-viul ca fiind la fel de firesti. Iti multumesc pentru asta.

Felix, m-ai lasat cam fara cuvinte. E bine ca ai vazut asa...

Mihai, stiam ca nu o sa intelegi imaginea aceea oricum. Multumesc pentru ecou.

Ionut, daca mai treci prin pagina mea, te rog sa nu te mai adresezi celorlalti comentatori in genul: \"du-te si te culca\". Voi revedea temporalul din rosturi.

Costin, nu are importanta ca e poezie, proza ori altceva, ideea e ca ceva tot am reusit sa(-ti) transmit.

Cred ca Mihai i se adresa lui Ionut. Oricum, si eu sper sa nu mai revina nimeni cu comentarii offtopic. Iar despre faptul ca \"s-a vrut a fi poezie\", nu cred ca poate sti nimeni. Si oricum nu conteaza. Daca va intriga acest lucru, va rog sa vorbiti intre voi, in privat. Dar asta, bineinteles, daca mai are rost.