anti

Ploaia, fecunda ploaie a tristeților noastre de dincolo de anotimp, pare să fie și pentru tine un spațiu fertil. Ceea ce mă bucură este că nu ai intenționa se cuprinzi tot necuprinsul într-un singur poem. E bine așa, cu o singură stare, dusă cât mai mult și nuanțat în adîncuri, acolo unde sensibilitățile se cern și rămîne gestul curat de adus pe retina cititorului.

doua stari ca doua maini, nu e nimic trist in poezia ta insa ceva de ordin poate metafizic desi e mult spus e.
\"să mă ascund între umerii tăi să-mi astup porii de tine\"
iata o renuntare frumoasa la sine si o evadare totala in el.
imi aduce aminte de nichita \" sa te imbratisez cu coastele-as fi vrut\".
pana la versul acesta poemul tau e oarecum suferind.dar tupa ce te ascunzi, toata stima tipo.
hai pa. ne mai citim.
p.s. imi aduc aminte de tine cu o mare placere. ai fost prima care m-a comentat pe site.tu m-ai botezat adina.
cu drag, mihai amaradia

Iata doi oaspeti de onoare. Va multumesc pentru frumosul popas si pentru cum m-ati privit.
In astfel de momente imi ploua pe pixeli.
Cadou din partea mea, altceva decat versurile: