descărcare

ce flash indelung (si asta pe verticala, pe scara de inauntru zic, nicidecum temporal)... zicerea, confirmarea adevarului asteptat, intuit porneste cunoasterea. ca o deschidere. si de acolo incepe schimbul cu celalalt si odata cu el timpul insusi.
la sfarsit am simtit miscarea existentei reluandu-se.

adina,
cunosc poema, dar parca avea un alt titlu, sau ma insel?
mi-a placut, gingasie si memorie,
medeea

mi-a atras atentia aceasta rupere - curgere a poeziei tale, adina. o atmosfera / o traire care se completeaza si intra una pe alta se contureaza in scurtul grupaj. nu pot de asemenea sa nu remarc si firul, care da coerenta, naratiei, al intimplarii. un plus si pentru titlul care deschide intelesul global. frumos!

(te boieresti si tu? ca vad ca-i de bon ton...) din toamna mea, astept sa mai citesc de la tine,

Mãdã, gand in gand cu verticala interioara. imi place cum ai privit schimbul cu celalalt, e foarte important avand in vedere aceasta derulare continua..
Andreea, nu te inseli. iata, adun locuri pentru memorie, inventez inainte de somn. imi pare bine sa te regasesc, inseamna ca a ramas un ecou.
Jane, aceste foite neintamplatoare ni se supun inca de la inceput. bine ai intrat in pelicula, in urmatoarele episoade..candva.. se presupune o salvare de la moarte. la buna regasire, ne tinem de toamna :)

straini, necunoscuti, cerandu-si spiritul cu atingeri de trup si speranta. Intr-un oras incuiat, locul usor si departat, se intalnesc lacrimile; o descarcare de fericire si sfarsit inceput cu zambetul pe buze. E altceva dincolo de cuvantul care-ti poate raspunde: o simpla intrebare prafuita intr-un secol necunoscut.
frumos

cu respect, blueboy

uneori nici nu e nevoie de cuvantul de raspuns fiindca pe undeva se intampla acea nemarturisire intuita tocmai prin ce e dincolo. ai vazut bine. multumesc de trecere, azi am fost si eu albastra.

Pound avea poemele acelea liliputane, elaborate filigranic, dar acolo erau mereu niște imagini convingătoare în jurul cărarora gravitau și celelalte versuri și care dădeau consistență poemului în sine.
Aici lipsește o astfel de imagine, un vers puternic care să oblige la vizualizare. Trebuie să găsești centrul de greutate pe undeva. Deocamdată textul e undeva la granița dintre obscur și semiobscur.