Adina Batîr

e un univers care se dilată, se desprinde și revine cu o forță uluitoare, dar aducând câte ceva în plus de fiecare dată. amintiri, vise, percepții. sau e doar realitatea personală, proiectată care dorește să se facă văzută de printre umbre.
dilatarea asta are menirea să păstreze într-o oarecare formă și cu o anume consistență descoperirea exteriorului așa cum apare el cu un sens prestabilit. spiritul vizionar nu se ascunde, el se lasă liber să primească dramele. pare o lume nebună, haotică atunci când finalitatea nu coincide cu prima senzație. iar nesiguranța care se resimte este o altă emoție. la un moment dat trasezi o linie între naștere și renaștere, între timpuri - acolo întregul tablou își schimbă fundamentul, își schimbă pământul pentru noua viață.

nici nu trebuie să ghicești nimic din textele mele.

simt aici o solitudine imensă, căutată, care estompează toate efectele exterioare. totul survine înăuntru, totul se conduce spre acel loc interior sau interiorizat. este nemișcarea pe care și-o alege trupul care este receptiv la orice stimul, dar se detașează de el. poate chiar îl transformă în altceva pentru a continua în aceeași nuanță \"căderea\" corporalului strict în senzație sporită. apreciez finalul în mod special pentru că acolo se întâmplă migrația aceea spre altceva, punctul paroxistic al recunoașterii de sine.

text artificial si ma hazardez sa spun ca e expirat
imagini exagerate, derizorii, repetitive. am inteles ca totul e fericire si frumusete. lui hose pablo ii iesea, aici e doar mimetic, fals, fortat. si titlul e tot a la hose pablo sau poate diamandi dar la past tense.
imagini banale, cum ar fi in strofa aia cu noaptea infloresc cele mai frumoase flori. asa, si?
\"o să plantez un copac. El va fi mic la început\" - e inutila completarea asta cu \"va fi mic la inceput\"
\"ciripitul vesel al vrăbiilor\" - come on!
\"Iar fericirea ne va crăpa trupul\" - prea gen florin bratu. am incercat sa vizualizez si.. prefer sa fiu nefericita decat sa mi se intample asa. cam sado-maso, ca-n bancurile cu alinuta.
\"Dumenzeu viu\"? - e chinuita alaturarea. ai si typo acolo.

nefericite taietura versului si a strofelor. se poticneste citirea si se frange texul tocmai unde nu trebuie.

\"și încet, foarte încet
îmi scot
dinții și îmi umplu gura de sânge.\" - florin bratu

\"Îmi pun unghiile false cu roșul lor violent,
mă fardez, mă rimelez
plus ciorapii de plasă și cizme cu toc cui.
Poate seara aceasta va fi bine\" - diana geacar.

\"S-a speriat puțin, apoi a înțeles tot.

Că îl voi lua cu mine acasă
și voi avea grijă de el.\" - asta chiar e naspa.

dar e foarte misto aici: \" fericirea va inunda din carnea noastră / pământul.\"

felicitări! să aveți o zi frumoasă-frumoasă.

înviere

dacă asta înseamnă să te spulberi în molecule de apă, atunci tu salvezi țipătul, acela ultimul. și avalanșa din urmă nu te poate înlocui cu nimic. casa parcă e un spirit, spiritul tău când o ia la fugă. când ieși din stări și dai peste aceleași lucruri. cuvinte distorsionate, bântuiri, repetări care înspăimântă... și doar din timp în timp... dacă se anunță noi modalități de inviere.
din nou un colaj de fotografii aici, cuvintele sunt doar un adaos pe ele. un secret între două persoane. doar două.

prima strofă funcționează ca poem unitar. cred că este și cea mai puternică, spune cel mai mult, fără să devină explicativă. apoi, trecem prin tot felul de vieți-morți, spulberări-rămășițe. întrebarea este cine ne adună.

sunt niște secvențe reușite. e ca și cum ai fi tras linii subțiri între cer și pământ și le-ai fotografiat. apoi le-ai legat de tine să fie mereu aproape. chiar și înainte de somn. sau mai ales înainte de somn. memorii.
păstrăm pierderile.

îmi place moartea văzută ca o pată, are ceva dintr-un abandon firesc al lucrurilor, mai ales când realitatea nu este ce credem că este și nimic nu are rostul său înjumătățit.
în rest trăim doar imagini prelungite ale minții.

Olga, nu știu cât de conștient e ceea ce fac, cred că ține de anumite praguri de timp, apoi mai e și surplusul de trăire care trebuie cumva eliminat. mă bucur că ai trecut.
Ioana, acum și mie mi se pare în plus versul al treilea, însă am avut în vedere textele anterioare despre erhan și am dorit ca acesta să reprezinte o consecință a lor; astfel caut o interdependență solidă între ele și mi-e destul de greu să modific ceva. știam despre verbul reflexiv \"a se încovoia\" că are la indicativ prezent, persoana întâi, forma \"mă încovoiez\", iar verbul \"a încovoia\" - \"încovoi\". așa am găsit și în dex, sper că nu mă înșel. mulțumesc pentru comentariu și pentru trecerea fină.

o, chiar merită tot discursul pentru a trece prin finalul acesta fracturat, că se transformă memoria, golurile nu se mai înțeleg și suntem puși față în față cu noi înșine, - niște persoane pe care le-am uitat - doar reflectându-ne prin ceilalți... ferestre goale ce suntem... ești un vizionar tu, mircea, iar transparența acestui text se întâmplă într-un singur moment, acela al ruperii de concret, de aducerea înapoi a stărilor. e o trezire, spiritul cunoaște fiecare etapă încă dinainte. ai câteva greșeli de editare, fii mai atent te rog, că se uită lumea prin tine. nu e târziu că înstelez acum, nu?

nu e rău dacă apelezi la jocuri de cuvinte sau la dicteu, dar cumva trebuie să te prinzi de ceva palpabil, cum ai făcut în strofa cu \"foarte noiembrie\". am citit câteva texte, unele sunt bune. i\'m watching you.

îmi place cum ai redat starea, diminețile sunt destul de greu perceptibile :) e puternică imaginea: \"spui că oamenii care nu te văd te ucid /cel puțin o dată pe zi\". corecteză și \"așază\", \"șah\". mai trec.

A fost dorința/rugămintea/porunca Împărătesei care mulțumește editorului.

Viorel, ai simțit lumina..da..
Ovidiu, autenticul din poezie este în general bine \"vegheat\" de metafore. mulțumesc și ție pentru simțire.

Andu, nu știu dacă s-ar simți cineva bine când se întâmplă așa ceva, dar lăsând asta la o parte, îți spun că titlul trebuia să dea o senzație de apropiere, de îngrămădeală (fie proiectată în plan vizual, fie pentru a înlătura ideea de interminabil pe care o dă moartea/iarna). a fost o chestie de moment, nu mă gândesc cum să numesc un text decât înainte să apăs \"trimite\". deci cam asta a fost în mintea mea.

Nicolae, doream atât de mult să creez prezența într-o altă formă, mulțumesc pentru cum ai primit \"înălbirea\" din spații pentru creșterea esențialului din infim. bine ai venit în iarna mea.
Albert, îmi pare bine că l-ai trecut prin trăirile tale, cum, de altfel, înseamnă mult și faptul că ai zis că e clar - i was working on it.
Liviu, mă bucură steluța că e de la tine.
Dorin, hm :)

m-a impresionat imaginea sufletelor mărunte din palmă, acest efect de alungire a stărilor, cu un fel de rapiditate ciudată... poate e o luptă pentru transparență, un fel rămas-bun... percepția deschisă pentru ușile celelalte...

universul în univers, măruntul în măreț, geometrie între spații rotunde.. întrebările pe care ni le punem se așază la marginile noastre de oameni, cât mai departe de durerosul fizic. și astfel nu se așteaptă răspunsurile. rămâne doar moartea. iar moartea ar trebui să se surpe fiindcă pereții ei nu susțin memoria.