Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Aramă

a-din-ela*

7 min lectură·
Mediu
nu am decât un vas de aramă în care amestec până la transparență furiile

cresc din frunte ca și când norii ar cădea colorându-mi fiecare umbra

mă dor cireșele amare din ele storc suferința îngerilor

cercuri lucide ce presimt zvâcnirea imediată a aripilor

prin elixirul timpurilor învolburând tăcerea munților



o parte din haos se prelungește în păduri cealaltă se odihnește în fotoliul din cameră

dincolo de mine sunt oamenii împrăștiați de furtuni amețiți de întuneric

le-aș spune că din lumină numele lor de altădată pot crește rădăcini

ce curg până în punctul invizibil al nașterilor



de acolo pe neaflate căi în trecut nerostuite se-aruncă

încremenind suflete în statui de-alabastru fără capete

privitul înainte devine singurul drum inconștient

pe care și eu și oamenii și statuile bâjbâim după viață



nu ne recunoaștem nu vom reuși vreodată să întrezărim altceva decât chipuri străbătute

de liniile întrerupte ale trecerilor pe o parte și cealaltă a sferei

acolo în mijloc cel care se zvârcolește prin materie

își amintește de noi picurați în vasul de aramă al zeilor


\"Image


* versurile italice: Ela
versurile drepte: Adina




= dimineata a ploilor in vasul de arama al zeilor

Adina, Ela, culoarea aceasta ma obsedeaza acum, pe versurile voastre atat de distincte si totusi in rezonanta. Deosebita \"lucratura\", iar trimiterile voastre m-au pus pe ganduri. Desi nuas vrea sa par a trunchia poezia, remarc in mod particular \"privitul înainte devine singurul drum inconștient

pe care și eu și oamenii și statuile bâjbâim după viață\", ca si ultima strofa.
Frumoasa lectura in aceasta dimineata a ploilor...
Drag, Bianca

Iulia Spanu [21.Sep.05 11:55]
-------------------------------------------------------------------------
= Dalba

A fost un fel de joc al spirite lor amestecate în vasul de aramă, în rosu+negru+alb, pentru a încerca un elixir al vieții, măcar atât cât să nu mai bâjbâim în haos, furtuni, umbre, furioși că nu ne mai recunoaștem noi pe noi, noi pe ei, ei pe ei și așa mai departe. E un tandem care se dorește armonios, completându-se verusrile până la limita transparenței. Trimiterile sunt fără limite, abia dupa ce l-am citit a treia oară am început să văd și eu pânza de sensuri și drumurile \"inconștiente\" spre care a pornit a-din-ela.
Mulțumim,
adinela

Dana Lucaci [21.Sep.05 12:04]
-------------------------------------------------------------------------
= Re Adina, Re Ela,

Fete cu stea in frunte si poezia in athanor, salut ka-ul vostru, si, evident, ma-nclin in fata talentului in tandem. Primesc in dar un mar de aur ca,la intoarcere,la mine-n cartietr sa ma pot lauda ca am fost in tara in care “transparente furiile fierb in vase de-arama” inflorind cuvinte atunci cand “privitul devine singurul drum inconstient”?
Cat despre arama aceea, zau, nu am rezistat sa nu fac un mic popas in biblioteca de pe net, si sa nu culeg cateva informatii.
Le las, aici, semn al stangacei mele treceri, dar si bibliografie pentru cei ce fascinati de trecerea simbolurilor de-a lungul si de-a latul memoriei regasita-n cuvant.

Despre insulele Blajinilor34, Homer ne informează atunci cînd Proteu, zeul mării, îi vesteºte lui Menelaos viitorul pe malul mării Egiptului. Telemah ajuns la curtea lui Menelaos află din gura lui profeþia care vorbeºte despre un tărîm situat la capătul lumii, pe malurile lui Okeanos, în cîmpiile Elizee, unde domneºte primăvara veºnică ºi bate mereu zefirul răcoros35. Undeva în extremul apus se aflau insulele Hesperide cu minunata lor grădină cu mere de aur.
Culoarea aurului sau a aramei reprezintă culoarea specifică împărăþiei solare; `culoarea aurie a obiectelor legate de împărăþia de peste nouă þări ºi nouă mări constituie culoarea soarelui. Popoarele care nu cunosc religia solară nu atribuie nici uneltelor năsdrăvane culoarea aurie` precizează Vladimir Propp36. Toate fiinþele fabuloase cărora li se atribuie culoarea acestor metale aparþin þinutului în care soarele răsare sau se duce la culcare. Albul ºi auriul, reprezentînd simbolic intensitatea luminii solare le regăsim în descrierea Greelor (au veºminte ºi păr alb), a Gorgonelor (au aripi de aur ºi braþe de aramă), a Harpiilor (au urechi de aur), a Eriniilor (au picioare de aramă)37.
Hyperboreea, paradisul solar unde zeul Apollo se întorcea toamna, þinutul misterios unde nu cobora niciodată noaptea, era situat în nordul extrem38. Este populată de Hyperborei, care ating vîrsta de 1000 de ani. Legaþi de Hyperboreea sunt iatromanþii greci care călătoreau în această lume de dincolo uneori in corpore alteori in spiritu. Unul dintre ei, Aristeas de pe malul Marmara, a plecat la porunca lui Apollo spre nord ºi s-a întors povestind experienþele sale stranii într-un poem, Arimaspeea. Înaintînd spre nord a ajuns la Issedonieni, ultima populaþie scythă. Aceºtia i-au spus că dacă continuă să înainteze spre nord îi va întîlni pe Arimaspi, populaþie de barbari care nu au decît un singur ochi (!): apoi o þară ocupată de Grifoni, ºi în cele din urmă Hyperboreea, care este situată la capătul lumii. Grifonii sunt păzitorii aurului care se găseºte din belºug în aceste pămînturi ºi pe care l-au dobîndit în lupta cu Arimaspii.
Călătoria pe mare se putea uºor transforma într-o călătorie în lumea de dincolo. În apusul39 îndepărtat se situează ºi Scheria, insula Feacilor ºi Ogigea, insula lui Calipso40. Feacii locuiseră iniþial în Hyperia (þara de sus), în vecinătatea Ciclopilor cu care se războiau în permanenþă, de aici au venit în Scheria. La o oarecare distanþă de insulele Hesperide se aflau insulele Gorgade, patria strămoºească a Amazoanelor41.
Anamaria Lazăr
Monºtri în imaginarul grecesc
Sursa: http://lett.ubbcluj.ro/~echinox/arhiva/1999_456/04.html
Revin, pana atunci multumiri. Cu mare drag de lectia ca mai mult ca dialogul este posibil, atunci cand in loc de compromis se recurge la sinceritate, va promit: REVIN.

PS1: Mi-ar placea sa continuati. Va asortati bine cu Ra.
PS2: Daca nu v-am spus pana acum, \"re\" inseamna \"draga\"


carmen mihaela visalon [21.Sep.05 20:52]
-------------------------------------------------------------------------
= Carmen

Aici ne lași de citit cât pentru încă 3 prăpăstii 2 haosuri și un okeanos. Noi vom bâjbâi cum-necum, așa ușor ca oamenii, ca statuile și ca mine, cu dureri de cap sau nu, până vom găsi lumina pentru numele nostru, punctul invizibil din care să ne naștem totuși, vasul de aramă în acre să ne putem decanta furiile și alte cele omenești posibile.
Vom lua aminte, fiindcă acest dialog va continua, dar cred că altfel. Nici noi nu știm cum, fiindcă nici azi noapte nu ne-am propus decât arama. Pe față. ;) Și apoi am descoperit cealaltă față a sferei.

Adinela

Dana Lucaci [21.Sep.05 21:58]
-------------------------------------------------------------------------
= Re ADINELA,

Iertare,
SPER, am zis sper sa mi se mai intample sa ma bucure ceva atata de mult incat sa incerc sa suplinesc lipsa de calitatea a comentariului cu cantitatea documentarii:). Acum serios, voi lua aminte la cuvintele voastre si de acum incolo:), indiferent de formula propusa.

carmen mihaela visalon [21.Sep.05 22:25]
-------------------------------------------------------------------------
= Carmen

Mă bucură cum lași frânturi din scrieri, unele atinse, altele pe care aș dori să le ating. Ele sunt punți, iar eu întotdeauna m-am bucurat să străbat punțile acestea. Când am zis de luat aminte, mă refeream la faptul că acest dialog cu Adina, izvorât pe neașteptate, târziu în noapte, și care nu știam unde va duce și cum va ieși, acest dialog în versuri va continua, însă în alt stil, fiindcă tu vezi că eu am atâtea feluri de a mă lăsa scriind, iar Adina poate intra în acordaj spiritual foarte ușor, cu mine cel puțin. Era un fel al meu de a comunica faptul că vor mai fi poeme scrise în tandemul acesta.
Și calitatea comentariilor tale depășește deseori înalt calitatea versurilor mele, și nu doar. Lucru rar, pe care eu îl prețuiesc. Și aș dori să rămână astfel. Azi am un fel împiedicat de a comunica. Probabil ploaia a ajuns și la mine, după ce am lăsat deoparte metaforele. Mulțumesc, și în numele Adinei, și te aștept(ăm) cu a ta înțelepciune sidefie.

Drag, Ela

Dana Lucaci [21.Sep.05 22:34]
-------------------------------------------------------------------------
= Offffffff TOPIC!
RE Adinela,
N-ai vazut:))))))))))))))))?
Nu esti tu de vina. DE vina este talentul dar VOSTRU ca m-am mai bagat un pic pe pagina.
Acum insa gata, astept sa vedem ce-o sa urmeze.Drag & drag,
c

carmen mihaela visalon [21.Sep.05 22:53]
-------------------------------------------------------------------------

= voua...

Multumesc si eu Biancai si lui Carmen pentru frumoasele comentarii si pentru popasul in athanor. Mi-a facut placere sa scriu alaturi de Ela, e exact cum spune ea.

Adina Batîr [22.Sep.05 00:30]

002887
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
1.362
Citire
7 min
Versuri
76
Actualizat

Cum sa citezi

Adina Batîr. “Aramă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adina-batir/poezie/141984/arama