stau în locul meu preferat din casă mă uit pe fereastră
aud cerșetorii “aveți milă niște pâine am părinți bolnavi”
și încep să arunc afară totul camera mea devine goală
ca un ultim omagiu adus
“Dar cine umblă de partea cealaltă a trupului tău?” (T.S. Eliot)
mă îndrept spre casă plouă cu porumbei iar câinii mușcă
din buzunarele mele cu nesaț lăsați-mă în pace le zic și în ochi am
urmele
nu îmi pot explica modul cum a făurit Dumnezeu un plan pentru fiecare mă întreb dacă eșuează cui aparține atunci planul b și dacă are nevoie de desene
suntem așa de puțini în visul bătrânei de pe
ce bine că ai apărut iubitule
tocmai când voiam să execut acest teribil salt
spre interiorul stării de greață
să-ți las o privire și apoi să scot pe rând
toate situațiile de care e capabil
abandon
culorii din ea pe ea și în afară
strig în somn
dacă ar ști câți o iubesc și-ar ascute tocurile
în orașul în care întreabă-mă dacă înțeleg
vreun eveniment cu mașini ciobite fără tapet cu
scuza-ma ai un foc?
mi-e foarte teama de cand m-am nascut
iar corpul mi se face elastic in jurul gatului
de aceea cred ca acest amanunt ucide
celelalte amanunte.
e deci o teama cu simtul
nu imi plac duminicile pentru ca au un
sentiment anume
un fel de labirint micsorat pana la refuz
un revolver pus la tampla orelor ticaitoare
nu e nici muzica de obicei versurile lui
vesnicia nu are nici o legatura
cu timpul mi-a spus un nenecunoscut
avea ochii inchisi si era beat traia cu
disperare in ordine cronologica nu il bagam in
seama de multe ori imi venea sa
il
și eram căzută de sub pământ
cineva spunea că a renunțat să ne mai țină i se făcuse
odată rău în piața cu porumbei și de atunci
oricine merge pe stradă este împins
înăuntrul celuilalt cu o mare
AB