Umbră albăstrie

din ochiul tău își alăptează pruncii somnul adânc restul e rătăcire ori setea mea de suferință când unghiile lungi ale viselor eliberează cărnii gustul amar din mâinile tale curge împărăția oamenilor hrană pentru frații mei la fel de bătrâni ce știu să pândească până la capătul lor cuvintele împărțindu-le mantia galbenă cât să vindece urechile de ascultare din tine încolțesc potecile pe ascuns împletindu-se în lanț desăvârșit către ultima mirare femeia ta se transformă într-un alt eu al meu desfăcându-mi învelișurile cu o inspirație părul tău miroase frumos în versuri pe care nu mai vreau să le rostesc de teama că ai să mă pierzi dar ce te-ai face fără mine dacă ușile s-ar deschide un a după alt a din ochiul tău