Ascultă fluviul

respirând pe o rădăcină a copacului acesta doar ocoliș către alcătuirea simțurilor setea poartă în sine până la rătăcire îmi șoptești cum lumea întreagă a fost strânsă în câteva cuvinte port în mine legenda înmiresmată a remodelării cu tine să mă scufund odată într-o silabă râvnită apoi închid în sufletul meu aripile și nimic nu mai arde nimic nu mai străjuie drumul cuvântului vechi mă legăn în copilărie aplecându-mă peste umerii tăi îngânat de vinul searbăd tremură gând frigul e vietatea ce trăiește preț de o răsuflare dezvelind formei nevoia de exercițiu îmi spui ascultă fluviul sprijinit pe rădăcina copacului deasupra căreia furnicile își trec lung șirul topite neliniștea și căutările pre limba păsărilor ispitesc semnul să se lase înghițit cât să nu orbesc iarăși doar pentru că mi-e teamă să mă las iubit în lumea de cristal