Inimă potolită

am să te părăsesc deși îți mărturisesc aș putea dormi singur în pădure cu gustul tău de femeie cules de pe masa de scris nu mă pricep la tăiatul unghiilor sau legatul ideilor fixe dar uneori știu să mă arunc peste bord legat de partea din mine rămasă grea atunci văd cum arăți călărind fluviul plăsmuită de febră apoi scriu dintr-o foame de uitare oblic pradă îndoielilor ceea ce mai rămâne în minte numele unui poet care să stingă nemărginirea într-un con de hârtie creponată pluta de bambus pe care obișnuiesc să adun adevărul în mănunchiuri și ce-a mai rămas din caierul cu o mie de fire aninat prin bărbile înțelepților între timp nu mă judeca doar aruncă o privire până dincolo să-mi pot hrăni surâsul