Ioane

când se va stinge lumina în cruce ostenit bănuind pe sub ușă că uneori e bine să fii simplu spectator mă vei chema să purtăm pe umeri arcul ce înstrăinează? gâfâitori nu sfinți ne ardem greața în plângere iertăm greu câtă orbire din spirite albastre săgeată sau neliniște zvâcnește să părăsim înainte de termen ghemul visărilor *** icoane să-ți iasă din piele femeie îngânare de cântec așa să fie noi vom șușoti undeva în câmp departe de peronul luminii ne vom azvârli pielea cenușie înțepătoare deopotrivă de inutilă *** sub zidul acesta mi-am îngropat exaltarea coborând în șir peste mine