Jurnal
Neîndoielnic vii (nuanțe, percepții)
Zilele Revistei \"Familia\" încep, la Oradea, seara. Poetei Ana Blandiana i-a fost acordat, în seara zilei de 12 Octombrie 2006 în incinta Teatrului Arcadia, titlul de cetățean de onoare al orașului
2 min lectură·
Mediu
oamenii aceștia poartă în mâini câte un iris
în bătaia lunii
sprijiniți în țipătul ascuțit al păunilor
mi-am șoptit
cu speranța că voi putea regăsi
în fiecare fiul plecat să împărtășească
numai durerile altora
cum același zâmbet căutat
niciodată prea îngust
uneori arta ascultării ține
loc de nume comun
mi-am zis
ispitit de o existență palpabilă
dăruită o singură dată
printre cuvinte fuga lor zilnică
le descria rănile
uleioase
închinându-se la fel
ca pentru o plantă sau animal
nu e momentul să mă rogi să-ți spun
mai multe despre accesoriile acestui voiaj
în scobitura fiecărei fibre
pentru că poți să auzi
cum din cupa viorie se ridică lupii tineri
ai cuvintelor închipuite
dar nu se cuvine să ștergem cu fiecare
generație nouă în cartea aceasta
cu poze
întâmplător apoi ca un sol
am căutat cu mâinile
printre improvizații ochii celor mai mulți
trăgând cu urechea la pasul sufletului
purtam în dinți soarta geamănă
a fratelui renegat
cât să nu risc a mă pierde iarăși
în orbirea și sarcasmul lumii
semne și chemări parcă în treacăt
iscodeau la ceas potrivit
ca o respirație
am adunat într-un colț marginile
bărbatului cu pulovăr roșu
hotărât să-l pierd întâia oară
în lumina palidă
a primului felinar
002382
0
