Neîndoielnic vii (nuanțe, percepții)

oamenii aceștia poartă în mâini câte un iris în bătaia lunii sprijiniți în țipătul ascuțit al păunilor mi-am șoptit cu speranța că voi putea regăsi în fiecare fiul plecat să împărtășească numai durerile altora cum același zâmbet căutat niciodată prea îngust uneori arta ascultării ține loc de nume comun mi-am zis ispitit de o existență palpabilă dăruită o singură dată printre cuvinte fuga lor zilnică le descria rănile uleioase închinându-se la fel ca pentru o plantă sau animal nu e momentul să mă rogi să-ți spun mai multe despre accesoriile acestui voiaj în scobitura fiecărei fibre pentru că poți să auzi cum din cupa viorie se ridică lupii tineri ai cuvintelor închipuite dar nu se cuvine să ștergem cu fiecare generație nouă în cartea aceasta cu poze întâmplător apoi ca un sol am căutat cu mâinile printre improvizații ochii celor mai mulți trăgând cu urechea la pasul sufletului purtam în dinți soarta geamănă a fratelui renegat cât să nu risc a mă pierde iarăși în orbirea și sarcasmul lumii semne și chemări parcă în treacăt iscodeau la ceas potrivit ca o respirație am adunat într-un colț marginile bărbatului cu pulovăr roșu hotărât să-l pierd întâia oară în lumina palidă a primului felinar