Jasper

mi-am luat în dinți inima și așteptarea din frunzar până când femeia n-a mai spus nici un cuvânt. frumusețea ca o bănuială împungea aerul cu ochi de copil, pe deasupra treceau stoluri clătinându-se într-un arc. înalt. în rând cu jocurile mele aveai ochii mari. mari și verzi și galbene plutiri cicatrice pe umărul crăpat al mugurelui canicula, blestemând încet. dintre cearșafurile albe fiecare ne simțim vândut și trădat cum o corabie, lucind molcom în țeasta luptătorului. și-mi vine să fug din nou acasă, e semn de toamnă îmi spui plină de bunăvoință mângâind ușor colivia de lemn inofensiv. sub pălăria de duminică arătăm bine, dacă o împingem puțin înapoi. pândești clipa și strângi din buze, frânghierul spală totul apoi acceptăm jocul pe nimic. și plânsul. am aruncat cărțile, râsul tău scormonește sub mărul veștejit folosindu-și gesturile. închiși laolaltă ne privim altfel, printre degete iscusite adulmecăm spiritul uscățiv al exercițiului. pielița umedă ne hrănește, vânătorul de cai verzi trece în goană hăituind somnul. între noi nu mai e scăpare. gândul ne apleacă sub o cută subțire luminilor albe, mireasmă dulce și grea. gâtul tău alb ne descrie, în primii stropi leneși de ploaie. dincolo de cortină, Jasper, zbor capricios de ghimpi moi.