George Pașa

Dator luminii cu un surâs deplin, ai fi putut lăsa umbra să crească printre-adevăruri încă nerostite. Neavând încotro, crești speranțe vii, să se trezească frumosul în semeni. Răspunzi mirării

ți-aș fi adus luna de pe cer, însă, ființa se rupsese în două: o parte o căuta acolo unde nu era, de fapt; o alta visa la oglinda în care se reflecta pământul alcătuirii mele. între părțile

ia lucrurile așa cum sunt nu-nseamnă că se ajunge la reificarea sentimentelor la interogații de genul ce-ar zice IA acum nu mai cade în ciorba dadaiștilor nu mai face combinații cu nunu și

imaginați-vă lungit pe plaur un coșcogeamite ihtiozaur, înspăimântându-l rău chiar și pe Foarță, care în rime rare-i pus pe harță. eu, mai modest, nici rupt de lumea veche, deși departe-a fi

Cum știi, ușor nu intri-n labirintul memoriei, că îți mai joacă feste; ai prins un fir, dar altele îți scapă. Și-asfel, orfan de miezul întâmplării, la suprafață, sufli-n altă pânză. Ești vânt

străbăteai circumspect prin păduri neumblate copacii te priveau cu sictir parcă ar fi vrut să-ți spună nu-ți sunt de-ajuns câmpii bătuți vrei să intri și-n grația noastră încercai atunci să

genitiv, genitiv, caz turnat în substantiv, spune-mi: care adjectiv ți s-ar potrivi la tiv? unul - să îi zicem Steve -, apărut intempestiv, îmbrăcat la țol festiv, tot îți caută motiv: ba că

Primăvară. Un sânge fără de glas, indiferent la istorii banale, curge monoton în amfora vie. De-ar strânge în curgere mai multe voci să-și definească, astfel, nesfârșirea! Dar cine cântecul să-i

pentru tine nu se întrezărește prospețimea altei dimineți vezi delicatețea umbrei care îți absoarbe lumina în ceruri interioare sfredelești ca un burghiu tainele dimineții părăsite până vine

ideea se-agăța într-o sinapsă, după ce-ai fugărit-o mult prin minte; ca s-o fixezi, nu-ți trebuia nici capsă, nici să o miști napoi sau înainte, că nu era vreo bielă-manivelă, nici vreun sistem

sub înflăcărarea impulsului prim, niște sfere de idei se roteau cu viteza iubirii. întâmplările se derulau pe repede înainte. apoi, a trebuit să apari tu, ca o așteptare de veacuri. sferele

Tot chinuiești amnarul clipei boante scântei să faci în gând și s-aprinzi focul vreunui sentiment (bată-l norocul!) menit s-agite vise vagaboande. Că visători găsești în mai tot locul, precum și

dacă biela tot manivelește, în fervoarea sa de du-te - vino, iar un mormoloc se crede pește, atunci - de ce nu?! - îți zic: revino pe pământ din visele-ți astrale, culcușită-n așternuturi

fără de greș lucrătura naturii în tine un glas între mii încă străpunge întunericul din inimă tot încercăm să descoperim linia dreaptă dincolo, prim-soliști ai nopții, huhurezii ne tulbură

preț de o clipă ai atins lira îți lipseau o mulțime de regăsiri: popasul printre umbre cântecul inflamat în inimă așteptându-și portativul vreo câteva întoarceri în sine acorduri așa de

* dintre toate ingredientele sublimului, ai preferat o gumă de mestecat lipită de-un scaun, formă întâmplătoare, de un alb murdar, cum e viața. ** apoi, ar fi urmat ceva solemn, de genul: „o,

pentru motoarele de căutare nu cânți, nici pentru ca inteligența extrem-extrem de artificială să-ți decodeze aiurea mesajul, neavând puterea de-a-ți cunoaște tristețea sângelui, sânge care nu