George Pașa

fii fericit că te mai poți întrista când tăcerile plâng în viori un plămân uriaș purifică sunetul și în acorduri îți e strivită orice-mpotrivire de-ajuns îți e să ieși din stinghereală când

chiar dacă viața își urmează aceeași linie sinuoasă, pe măsură ce te apropii de capăt, începi să nu o mai înțelegi. aia nu! aia nu! și tot așa, un șir de nu, pe lângă altul de da. încerci să

schița e gata e la mintea cocoșului că istoria nu se sfârșește odată cu tine râul tot curge peștii fericiți și ei înăuntru malul ca malul se luptă și el cum poate cu valul trăiești cum îți

un mecanism dezmembrat înainte de a fi scos definitiv din priză scurtcircuite poveri și angoase sfârșitul istoriei ca un delir muzical acompaniat de alămuri cu sunete dogite sisteme virusate

se făcea că era un fel de infinit de cerneală roșie și-n mijloc pastilă de inimă surâsul tău dar cum să corectezi infinitul ce creion de contur ar fi putut cuprinde totul părea a fi primăvară

te-ntinzi pe vârfuri - nu spre sărutare - vrei să-mi vezi peste umăr dublul uitat

cum ar spune poetul: de mult a ruginit iubirea-n vii, te lași prinsă în plasa de melancolii uzate, înghețate-ncet pe buze, dacă ai vrea, le-ai găsi mii de scuze, că-n lumea ce-i cuprinsă de

-87- Cine zicea că nu mai vine toamna?! Te-ai aștepta să vezi calești de frunze plimbate-n aer de sirepi măiaștri. Iar strugurii ochi dulci să-i facă-n glumă, în așteptarea brumei de

simțeai că visul nu mai era lumânarea perfectă -- n-avea să se mai furișeze printre gânduri, poate doar în pauza dintre o emoție și alta. încet-încet, se topea, se golea de substanță, de parcă în

n-am instinct de vânător chiar și-atunci când vreau să prind în plasă un semn ca pe un fluture zglobiu am scrupule devin eu însumi pradă deunăzi veni la mine a și-mi zise măi tu bănuiești

Ai vrut să fii al ei, nicicum un claun sulemenit, durerea să-și ascundă. Cu basca de pământ nu dai aiurea. Că scris ți-a fost să treci prin veacu-acesta prea ahtiat de dramolete calpe. Tu, și

marea este o ecuație în care intrăm ca două necunoscute pe care le află doar valurile.

De ar fi lumea altfel, n-ai ști dacă ar fi mai bună, poate, sau mai crudă, că binele și răul din noi pleacă. Fii împăcat în suflet, nimeni altul să-ți oblojească rana n-o să poată. Prieten bun

Cum n-ai purtat de grijă, s-a înmulțit negara. Și uite,-acum, cules-ai doar praful de pe tobă! Cu pași înceți, pe vârfuri, iată,-a venit și vara, iar tu te uiți în zare - nici ea nu te

privesc în oglinda dintr-o altă oglindă aflată într-o altă oglindă aflată într-o altă oglindă... până nu se mai vede nimic, nici măcar punctul ăla pe care tot încerc să-l așez undeva, dar nu are

trăiești în zona unui orizont care se opune ratării, într-un fel de interval între un azi și un mâine. poți să-l hașurezi ca să îi scoți mai bine în evidență lumina, poți să-i înlături

ai vrea să nu-ți mai pese de nimic, ca fluturii să treci din floare-n floare, dar ți-e de-ajuns pe numele său mic de Florelay s-o strigi și, iată,-apare ca răsărită din duminici vii, cu-o mantie