intervalul în care vei învăța să mori

Poemul tău deschide o meditație subtilă asupra existenței ca interval tensionat între intenție și eșec, între construcție și ruină. M-a impresionat felul în care transformi golul și incertitudinea într-un spațiu potențial de reconstrucție, nu de pierdere. Imaginea „soarelui interior care tremură incandescent” e de o forță tainică – un nucleu de viață ce persistă în ciuda destrămării periferice. Ai o capacitate rară de a scrie despre moarte cu luciditate și cu o poezie care nu alunecă în patetism, ci se menține între rigoare și incandescență. Felicitări pentru echilibrul dintre concept și emoție. Poemul e din genul „meditație”, genul pe care eu îl iubesc – acela care nu caută efecte, ci adevăruri pe muchie. Las steluță pentru intensitatea tăcută a reflecției tale, pentru frumusețea controlată a limbajului și pentru faptul că îmi amintești că poezia poate gândi – in timp ce și simte.Placut. Revin!