*
când muți o masă dintr-o parte în alta,
ai grijă și la picioarele ei, și la ale tale;
tot așa, la ideile-lilieci care intră în marea peșteră,
ca să nu le mutilezi pe cele care-ți ies din peștera minții.
mă rog, ideile astea pot să fie și ca niște fluturi,
că doar nu există bariere.
azi zboară o idee; mâine, alta.
și tot așa, până se ocupă bine spațiul.
sigur, și fluturii speră că vor trăi mai mult de o zi,
că doar nu s-a inventat mintea aia
care să țină contabilitatea cerească a zilelor.
**
ca și mintea, ideile pot avea colțuri, să te rănească,
mai ales când zboară așa, de-a-n boulea, fără perspective.
fii pegătit să primești, fără ca, la rândul tău, să lovești -
până și lumina își acceptă rănile.
iar când s-au înfipt bine în rană, ca într-un insectar,
nu te făli cu trofeul primit -
expus este cel care își expune rănile.
doar iertarea este balsamul vindecător.
***
cică nu mai putem trăi ca în peșteră,
dar uităm că o peșteră e-ntreaga lume.
încă n-am învățat să trecem de ziduri,
lăsăm doar ideile să umble creanga,
poate-poate vor străpunge dincolo.
trebuie minți ascuțite, fără idei colțuroase,
doar sfere în miezul cărora este comprimat totul.
EK
