Nu am un background literar. Vin dintr-o lume a sistemelor și a arhitecturilor precise. Scriu atunci când realitatea devine prea geometrică și are nevoie să se destrame puțin.
Pielea subțire a timpului
țipă încet
Se strânge în cercuri
și doare de iarnă.
Între el și ea
dragostea e zăpadă —
din zăpadă, noi.
Între noi și ei,
aerul tremură desculț
Ne scrie
Desenez întrebări
pe o coală tip 1
Un cerc peste linii,
trei nori din lipici
O îndoi la margini —
și suflu.
Îmi spui să scriu între —
împarți lumina cu rigla:
Dimineața începe cu revoluție.
Soarele zdrobit al unui năut
se revendică ou.
Laptele fără lapte
îmi predică viitorul.
Pereții devin translucizi.
Ușile se deschid spre vecini
fără să ceară
Filmul se scrie singur.
Umbrele se adună,
spectatori fără glas.
Lumina pâlpâie,
ca un plămân obosit.
Ferestrele sunt oarbe
în ziduri sfărâmate.
Un copil desenează un soare.
Cercul
Pian solo, acorduri simple,
un walkman împărțit
ca un desert - cu o singură linguriță,
săruturi cu gust de căpșuni,
dansuri lente
cu miros de cerneală,
ca niște fotograme
înfipte-n amigdalele
Sunt o prezentare de sine, ca și tine
și ne iubim obiectiv, sceptic și logic
așa cum apa fierbinte străpunge cafeaua crudă
divulgându-i aciditatea în cerul gurii
O reciprocitate cu postgust de
O zi fumată în două
două tâmple masate cu scrum
patru nori îmbrățișați pe o stradă îngustă
un copil conturând un șotron
îmi seduc subconștientul.
O mână lipită pe inimă, o inimă lipsită de
Ești tu, un tărâm divin
în care umbrele se șoptesc
dintr-un vis într-altul
perpetuând noaptea
povestită în grabă
Sunt eu, opus narațiunii
antagonist al propriei reflecții
o secventă
Pământul nu este un cerc
începe și se termină diferit în miliarde de orizonturi
și ne fuge de sub picioare să ne fie Cer.
Cerul nu este infinit
începe și se termină diferit în miliarde de
CM