desenez întrebări

Structura poemului se desfășoară ca un exercițiu de geometrie afectivă: cercuri, linii, unghiuri, rigle, margini, toate instrumente ale controlului, dar poetul le umple cu respirație, cu suflu, cu norii din lipici. E o metamorfoză a rigidității în vis, a raționalului în poetic. Versul „Echilibrul nu e o formă de frică, / doar / să nu tremuri” e pivotul textului: o formulă aproape didactică, dar tandră, în care vocea interioară (sau poate o voce a autorității) redefinește echilibrul ca o stare de grație, nu de constrângere. „Joaca strică ordinea?” e o întrebare-cheie: inocentă și gravă în același timp. Ea introduce tema copilăriei ca spațiu de libertate în opoziție cu spațiul controlat, „camera pătrată”, unde vara se „ascunde în var”... o imagine a emoției ascunse în rutină, a vieții înăbușite sub stratul alb al conformității. Finalul se înalță într-o deschidere aproape vizionară: pereții se sfâșie, albul devine viu, norii se desprind, ploaia devine culoare, iar desenul se dizolvă în aer. „Creionul desenează aerul” e un vers de o delicatețe subtilă: simbol al creației care depășește forma. Las stea! Mult succes!

de cuvinte, joc de imagini, joc de culori, jod de desene, joc de idei. Ceva (mai multă) matematică. Și foaia pe care se scriu forme și care poate lua diverse forme!
Mult mi-a plăcut!