scurtă plutire pe valuri de somn
somnul te cuprinde în valuri.
pierdută-i cheia înțelesului sau, poate,
peștele adâncului a înghițit-o,
doar îl vezi cum se depărtează
cu mișcări unduioase.
valul te lasă pe o insulă misterioasă.
aici, singurătatea și-a găsit adăpostul
într-o eternitate camuflată în zădărnicie,
cu mai multe ipoteze, imposibile concluzii.
și totuși, un timpan invizibil
înregistrează cam toate sunetele joase,
le absoarbe-n adânc și - cine știe?! -
vor fi propagate prin sforăitul unui zeu al somnului,
care se eliberează, astfel, de pedeapsa de a suferi,
pe o arie așa de îngustă,
căderea unei întregi lumi.
părăsești insula.
ești în largul somnului,
eliberat de chip, nume și timp.
mai scoți, uneori, capul din valuri
ca să-ți clătești ochii la un soare melancolic,
pregătit să apună.
un soare de un gri necolorat, ai zice,
că totul în visele omului normal
nu poate fi decât în alb și negru.
ca să nu te ia de tot valul,
faci efortul să te trezești.
ești pe mal - un pat larg, primitor,
cu o saltea cumsecade,
unde, în mod sigur,
s-ar putea naște alte povești,
dar nu e locul aici
și acum.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Pașa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 184
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
George Pașa. “scurtă plutire pe valuri de somn.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14202571/scurta-plutire-pe-valuri-de-somnComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
