romantism în trei catrene și un adagiu de final

ții minte cum în flori de liliac

ne căutam, pe-atunci, norocu-albastru,

fără a ști că e aproape clipa

când ne vom pierde-n umbre de regret.

părea că semne clare din alt veac

ne însoțeau tăcute și senine.

n-aveam de ce să dăm vamă tristeții,

că eram tineri, liberi și frumoși.

candoarea de atunci s-a dus de mult...

norocu-albastru - doar beție scurtă,

că simțurile rătăcite-n vină

fărdenorocului au făcut loc.

și totuși, liberați de jurăminte,

tot nu uităm: iubirea nu e troc.