enea gela

de câte ori mi-ai spus că ispitele ciugulesc pedigriul conștiintei se prind în horă suprapun inelul peste chipul rostogolit al lunii… așa ni se naște povestea… în cercul

toate ploile s-au adunat în trupul unei singure prigorii de când frigul i-a pătruns în oase și din oase în sânge coagulând mici insule de liniște albă când intră infirmiera cu ceaiul vorbele

în sângele meu înoată toate femeile născute oarbe noaptea sunt de fiecare dată alta în așteptarea negustorului de singurătăți îmi tapetez pereții cu anunțuri b l o n d ă s e x y p i c i o

jocheii își hrănesc armăsarii cu jăraticul stins... zborul e al pisicii din gura Laikăi...

diminețile găseam în cutia poștală umbra unui copil... aproape că o învățasem pe dinafară trecea strada cu mine de mână mixa scrâșnetul roților în refrene de odă când eram tristă lega

pădurea se ascunde în ghiocul din urme de lupi cu umbrele anilor spânzurate pe crengi... tot mai rar ne cresc frunze sub piele tălpile prind rădăcini în gudron... demonul își

voi lipsi mai mult decât ai tu nevoie să fii singură... parcă te văd cum stai aplecată să-mi aduni absențele precum scamele de pe covor cum le treci dintr-o mână într-alta încă

de câte ori pleci lași în urmă zâmbetul ce își revarsă lava prin toate ungherele casei... urcă peste ziduri acoperă cuvintele crisalide în care sufletul țese mătasea lunii pentru nopțile

orașul acesta are case cu acoperișuri în pământ... noaptea soarele se-ascunde printre păpușile oarbe din poduri iar la răsărit curge prelins în gherghef de lumină pe scări pe sub uși până-n

la 1 decembrie soldații trec pe sub arcul de triumf el se pregătește din timp pentru ziua aceasta își lustruiește arma cu mișcări atente și lungi până ce aude cum picură din gâtlejul

aveam o casă cu veranda deschisă răsăritul mușca direct din ferestre ”uite franjurii soarelui se-agață de guler” auzeai strigând câte-o voce mirată în verandă undeva mai retras două rândunici

în dimineața aceea (aveam încă o vârstă frumoasă) am vrut s-aduc pe lume un poem cu numele tău scris în partea stângă a cerului... m-am întins cuminte pe masa cu schelet metalic din încăperea

amândoi venim de pe linia-ntâi a frontului fiecare cu altă fotografie în buzunarul de la piept... fericirea- un tranșeu unde n-am încăput împreună (uneori nici pe rând) e pentru tine o

m-am născut odată cu frigul a intrat în scâncetul meu și-n țipătul mamei desfăcându-i privirea din copci de-ntuneric și gheață căuta vânătorii lunatici... vrabia sufletului temătoare sta pe-o

mă cheamă matilda hidra de apă dulce înmugurind primăvara în gândurile fântânarului... el aruncă ghiocul trupul meu naște matilde mai mici îmi bronzez avatarii la sfeșnicul

de la inelul deschis al curcubeului învață Karolina nașterile simultane despletește-ți părul de la sud la nord călătorind pe sloiuri de gheață precum pasărea de la nord la sud pe

nici nu știți ce fată cumsecade am fost... dumnezeu mă culca pe mâna lui dreaptă scafandrii somnului îmi aduceau la mal toate visele mă iubeam virtual pe la colțuri de gând cu toți

noaptea casa noastră are o umbră geamănă care acoperă urmele de pisică sălbatică rămase în cuvintele de peste zi... sub acoperișul ei învățăm să ne ținem respirația între două stări

când cineva s-a ridicat să-mi cedeze locul toți călătorii au îmbătrânit instantaneu au îmbătrânit și copacii din oglinzile retrovizoare și ploaia chircită-n stropii prelinși pe parbriz numai

am scris un poem pentru tine dar gura lumii l-a scuipat în spațiul insular din ochiurile hexagonale ale năvodului... a plecat inima să-l caute pe continente vesperale și s-a întors rodie

s-a născut din trup de felină cu dorul de junglă tatuat în priviri răscolind aprioric imperii astrale mai bolnavă-n tăceri mai supusă-n cuvinte inima mea îi dedică poeme veșnicie în

zorii prind din urmă ultimii licurici și-i spulberă-n păpădii de lumină... biserici de cristal reverberează slujbele de-nviere... din barba profetului ies pe rând vârcolaci

neștiind dincotro vine cântecul credeam că fiecare frunză e o mască a unei păsări deghizate-n verde iar toamna că toate cântecele sunt de fapt niște frunze de-aceea frângeam norii pe

dacă vrei dulceață de cireșe amare nu mai umbla șerpuind între viața mea și a ta trasează-ți din priviri o linie dreaptă și urmeaz-o... în panoplia principiilor etice să urmezi calea cea