Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

patriotism

1 min lectură·
Mediu
la 1 decembrie soldații trec pe sub arcul de triumf
el se pregătește din timp pentru ziua aceasta
își lustruiește arma cu mișcări atente și lungi
până ce aude cum picură din gâtlejul metalic
lacrimile ultimului camarad ținut în brațe
cere băiatului de la tejghea 50 de tărie
înmoaie cuvintele degustă înțelesurile
și povestește despre front
despre caporalul pițurcă/acela care
împărțea bomboane și tutun
după grade dispoziție sau supușenie patriotică
își amintește cum rația lui săptămânală s-a tot împuținat
pân-a ajuns la o singură bombonă/care
deși mentolată nu-l mai răcorea pe dinăuntru
nici când o spărgea în bucăți foarte mici
din această cauză fusese lăsat la vatră
dar nu și-a mai găsit nevasta
atunci a primit în casă altă femeie/ una
de năștea în fiecare dimineață câte-un pui de-ntuneric
pâna i-a umplut ograda casa și sufletul
001.579
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
136
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

enea gela. “patriotism.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enea-gela/poezie/14057925/patriotism

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.