Jurnal
cântecul care ucide
1 min lectură·
Mediu
neștiind dincotro vine cântecul
credeam că fiecare frunză e o mască
a unei păsări deghizate-n verde
iar toamna
că toate cântecele sunt de fapt niște frunze
de-aceea frângeam norii pe genunchi
încercând să ies
de sub tutela lui pere Huizinga
mai aproape de demon
mai departe de joc
și cu vocația de vânător desăvârșit
doamne cum mai sărutam pasărea ucisă
fără să-mi pese
că prin sărut trupul ei
nemaiîncăpând în pielea vineție
își împingea sângele
într-al meu
și îl coagula sub formă de cruci...
001.504
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- enea gela
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 84
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
enea gela. “ cântecul care ucide.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enea-gela/jurnal/14054493/cantecul-care-ucideComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
