cârtița memoriei sapă mereu
tranșee de-ntuneric;
conștiința mea cu două cocoașe
le traversează întunericul,
lăsând în urmă singura oază: iertarea...
mi-e dor de mine,
cea
risc: să poți să te dezbraci de trupul tău
și-un altul mai frumos să nu te-ncapă...
dragostea-cratimă pusă-ntre două vieți
ce nu se rostesc intotdeauna în aceeași silabă...
a-nceput cerul să facă fructe,
pământul să se-acopere de stele,
luceferi de lut
să lumineze pe dinăuntru
necitite,
bibliotecile mele;
dar tu nu plânge,
mâine vom culege
ingerii fac strip-tease
în călimara de cerneală
și mor în zadar;
tot ce ochii lor n-au văzut,
tăcerile lor cântă...
toamne prea blânde
asasinează merii
și-i înfloresc a
EG