enea gela

la ”podul îndrăgostiților” de pe sena încă un lacăt inutil... anticarii din zonă vând suveniruri partituri uzate și fotografia noastră ruptă-n jumătăți- fiecare cu rama ei... noaptea stelele

umblu prin mine ca prin muzeul național când te oprești mai mult asupra exponatelor care contează... prins în arhitectura fricii (că poate o să mă răzbun cumva) tata aruncă schițe de

versul acesta-un domiciliu forțat pentru umbrele pe care le-ai îngenuncheat obosite să bată cu pumnii și picioarele în zidurile reci... au trecut momentele de sinceritate absolută copil sau

oamenii spuneau că înecatul trebuie cărat în spinare cu gura-n jos să iasă apa și moartea deodată așa cum au intrat celui prăbușit de la înălțime să i se lege brațele cu sfori de

poartă catargul în piept și când respiră flutură pânzele până șterge pământul de lacrimi apele de amintirea pământului sosia elenei din troia urmată de pretendenți la tăcerea pe care o pune

de-asta las să tremure pe-aici câteva poeme în cămașa hârtiei moartea n-are nevoie de veșminte de la galeriile lafayette un petic de umbră peste vitraliile cupolei e de-ajuns să se știe pe

în fiecare dimineață pierd câte-o parte de suflet necrozat sunt din ce în ce mai ușoară aproape imponderabilă numai gura a mai rămas de ea veți spune înghesuindu-mi pe gât cuvintele

cât de curajos este pilotul îmbătrânind la manșă în plin zbor... aerul fratern încărunțit și el înconjoară munții de aburi precum zidurile vechea cetate... vioara lunii își rupe arcușul în

n-am repetat cu tine colindul până ce cuvintele s-au înșurubat în sensul lor figurat nu ți-am cumpărat sorcovă și ți-am spus să n-o ții de vârf că-n viață toate lucrurile au o parte

te-așezi într-un vers și matematica vieții adună clipele dintre coaste într-o sumă rotundă de respirații... dincolo spiritul foșnitor... un castan cu o singură frunză pentru omizi ori

astăzi te-mbrac în cele mai bune haine pentru că n-ai vrut niciodată să mi-o iei înainte pe culoarul strâmt al fericirii hilda îți las partea mea de cer proiectată prin dreptunghiul hubloului în

nu sunt o femeie perfectă toată ziua torn cuvinte pe gât și merg pe trei cărări una a mea alta a voastră ultima a lui dumnezeu însă pe-asta o să mă vedeți foarte rar pentru că stau la

Colind din Pacific de Ștefan Baciu Peste păduri de bambus și de cocotieri din Honolulu până în Baleare între banane și între umbre de brazi steaua sus răsare! Peste trecut de

dimineața urcă pe rând în lift femeia de serviciu/ cu gândul doar la mop dragoste transobiectuală rodește-n ape tulburi mizerii decantate... infirmiera/față de greta garbo trasă

pe unde paște căpriorul din verde crește verdele burduful inimii se umflă și-ncape-n el pădurea toată dar ciuta își asmute umbra spre gleznele sale subțiri iar căpriorul simte slava cu

când încep să îmbătrânească timpul are grijă de bărbați le zidește-n inimi câte-o casă de toleranță unde femeile după ce intră sunt aruncate-n sus și se aprind din zbor ca niște focuri de

am așteptat mult dimineața aceasta nu mi-aș fi închipuit că rămâne în mănușa nopții amputat de soarele ei timpul trece greu... cineva clatină pământul doar ca să scrie o poezie monedă de schimb

azi am cumpărat libertate la preț de nimic nu-mi mai plimb frustrările-n lesă ca pe animalele de companie azi mă dau de-a casei pe Agonia îi colind străzile lungi și drepte prinse-n

păsări fără nume duc în spinare cuvinte din țări calde în țări și mai calde acolo când se anunță ploi de primăvară norii își înfoaie nările ca niște mânji ieșiți prima oară să pască iarbă

femeia a venit de bunăvoie la ruleta rusească... știa că se născuse cu două inimi în piept așa cum se nasc alții cu câte-un siamez lipit de ceafă... a stat frumos pe scaun a cerut

ne prefacem că n-am văzut niciodată vânătorul masturbându-se în fața animalului împușcat între ochi cu gândul la femeia lui gonflabilă scăpată din buzunarul rupt al făgăduinței... îmbrăcăm

pe ecran niciun semn luminos extensie a imaginii mele de copil plângăcios după ziua de ieri... de ce și-a cărat ea toate orele peste prag și le-a pus pe marginea drumului între grămăjoare

în ziua meciului câinii de pază își vopsiseră blana roșu-orange dresați amușinau gazonul în timp ce galeria scuipa fanioane câinii simțeau când să le sfâșie după mirosul impregnat în