steag alb într-un cântec negru

cititnd, inedit, imprevizibil nasturele in geam, asta mi a placut cel mai mult. numai bine!

Îți mulțumesc pentru lectură...știi și tu că , la rându-mi, îmi plac imaginile și mesajul tău.

trebuie să-i mulțumesc DOAMNEI care a recomandat textul,o fac cu plăcere și sinceritate...

de ce poezia se voia mereu recitită. versul:
"spărgătoare de cod sufletesc am sfâșiat cămașa"
chema "bănuțul de sidef" "nasture" devenit petec să
țină precar și totuși la un loc cioburile
spartei ferești. de ce oare? de unde-i autoarea mi-am zis?
lumină în cap s-a făcut. ca dar de nuntă și nevastă-mea
cămașă de borangic a primit. moldovean într-o vară nu
știam de ce bărbatii aveau panglică albă la pălărie
și femeile broboade tot albe legate cu nod ca o cruce la gât.
peste sat jalnic sunet de goarnă. mi s-a spus că e mort cineva...
și-am mai citit încă o dată poemul.
bunica. mireasă. "...în noaptea nunții/ singura dată când borangicul
s-a înfiorat..." vremuri grele. în timpul sau după război.
și ce? are-o menire ca femeie.aduce pe lume o fată cămașa
de borangic să se mai înfioare o dată. și iată nepoata
fata care rupe cămașa să n-o mai dea altcuiva să se înfioare.
egoism? cruzime? sau i se trage de la umbra statuii libertății...
"un steag alb într-un cântec negru" întrunește în mod dureros
toate canoanele de-a fi sinonim cu AVORT. da. ce cântec negru...

cu tristețe.Ioan.

asocierea unei poezii cu un avort este scabroasă...să fi asistat dvs. la așa ceva, prin natura profesiei, și eu să vă inspir paralelismul, greu de crezut...doar în acest registru percepeți?... uimiți-mă prin creația proprie și o să vă citesc...fără tristețe!

se referă la titlu și-atât.
poezia în sine prin formă și conținut
ideatic e un discurs poetic care cu
prisosință și-a atins scopul operei de artă
acela de a stârni interes de a scormoni
în suflet și gând de a crea o stare...
nu-mi permit nici în gând să dau verdicte...

cu scuze pentru exprimare-mi confuză, Ioan

Deși meseria mea asta e, să înțeleg și să predau limba română, uite că n-am înțeles mesajul sugerat...mai ales că răspunsul se constiuie el însuși într-un poem de sine stătător!

O poezie frumoasă, poate cea mai reușită dintre toate poeziile scrise de tine și citite de mine.
Sunt câteva versuri deosebite, cum ar fi:
"singura dată când borangicul s-a înfiorat /pe trupul ei ca mugurii care prind gust de soare", "boabă de strugure roșu pieliță-ncrețită și semințe tari /s-a stafidit inima ei..", "și mama a-mbrăcat cămașa de zestre /ca să treacă astfel prundișul altor spaime", "până când mama s-a așezat cuminte lângă bunica".
Strofa de final face este foarte bună, un adevăr sfâșietor, adevărate tragedii, trăite în timpuri nu de mult trecute. La fel a pățit și maică-mea. Au fost timpuri când o fată pentru familie, era o povară. Ele trebuiau măritate oricum.
Mi-a plăcut cum ai întrerupt tradiția:"am sfâșiat cămașa - și-am înnodat de gâtul crucii femeilor - ce m-au născut pe rând un steag alb - într-un cântec negru.."
A ș renunța / modifica "spărgătoare de cod sufletesc" (e strident, țipător), "statuia libertății" și "scoarța de tablă".
Am citit cu multă plăcere.

Vă mulțumesc, d-le PIC, am avut și eu o retrospecție...reușiță, se pare...mai gândesc asupra sugestiilor, poate mă mai luminez...

Eu remarc sintagma ,,spărgătoare de cod sufletesc'',care da modernitate poeziei ce pare o confesiune lirică. Statuia libertății este o metaforă ce sugerează eliberarea de moștenirea pe linie maternă;nu intamplator titlul cuprinde un simbol al libertatii, steagul..Albul este recurent in text.Zăpezile ne trimit spre interogația lui Villon : mais ou sont les neiges d'autre fois?''.Asocierea a două nonculori sugerează doua universuri diferite.Steagul alb își trage seva din ,,cântecul negru'',simbol al artei,care asemenea perlei negre se ascunde cât mai adânc. Cu prețuire,prof.Angi Cristea

Mulțumesc pentru lectură,textul poeziei a mai fost puțintel modificat față de postare, rămâne imaginea/ideea unui cod sufletesc diferit...dar mai ales cea a tabuurilor, într-o lume care nu întotdeauna le recunoaște...