au mai fost câteva întâmplări
bilețele scrise de mână în școala generală
fiecare literă semănând cu un pește viu zvârlit în uleiul încins
perpelirea între luptă și abandon m-a ținut
până
nu a fost niciodată fotografiată
nu a purtat niciodată inele
a crescut brusc
nevăzută
atunci când ai strigat „să mă ajute careva”
mâna aceasta le-a spălat pe celelalte două de murdăria de
s-a așezat în centrul pupilelor mele
asemenea unui bețiv într-o intersecție
dirijând circulația impasibil la înjurături și claxoane
ziua aia m-a dirijat înspre următoarele zile
în ciuda
nu-mi spuneți că de-a mama și tata
ăsta e jocul pervertirii întreb când vă era sufletul
creastă ninsă/ relief necălcat
de pași
să-mi spuneți de-a ce vă jucați atunci
eu primisem de la târg
simt o groapă în piept/ unde
oricine vrea își înmormântează mortul
***
despre moarte nu știu mare lucru
totuși
am urme ale ei am dovezi că e aici cu mine
copil o priveam la microscop
molie
țintim mai întâi pieptul celor apropiați
de teama ratării
cad deseori/mă prăbușesc
îți zic să nu te miri/suntem
în anotimpul rece
apa nu se evaporă/cum fac unii oameni
tocmai când aștepți de
te asortez cu un sentiment/cu
ziua mea de naștere
cu ziua ta de naștere
o refracție a timpului în ecrane color
duplexul memoriei nelocuit/după
preadispărutele staruri
iată mănușile
câteva figurine sculptate în nisip se vor graiul artistic al moleculelor mângâiate de vânt
e la fel de cald precum știi/ marea
mai înghite din când în când câte un om
dincolo de geamandură
și nu ne da nouă sângele
cel de toate zilele/ trecut
prin solzii reptilei prin miezul pâinii
dă-ne sângele acela
când am fost atemporali apatrizi
anormali
când i-am scuturat fustele
priveam pe geam lumina cum se înfășura pe crengi
când a urcat
trenul încetinise/ poate chiar se oprise
cât să treacă prin tâmpla unui greier
nu am știut de prima dată cine
mai frumoasă decât dragostea e amintirea dragostei
pot s-o împodobesc
să pieptăn firele încâlcite ale conflictelor
s-o așez în pat să-mi acopăr fața cu
mă locuiește o vietate stranie
îmi colindă prin sânge/ îl face
rame subțiri pentru inimi libere
strânge potecile gălbui ale limfei
ar putea fi
mama primordială a unui popor de
mă uit la mine încă nehotărâtă /care
să fie ultimele haine/cum
îi este mai comod pământului
să se întrepătrundă prin stofe colorate
negre
sau
albe
care ar trebui să fie ultimele cuvinte /
dacă dumnezeu s-ar deghiza în pilot kamikaze
ar cădea între noi
m-aș oferi să-i fiu masca de oxigen
dar
cui prodest
poate
m-aș preface într-o branulă
să-i pătrundă oamenii în
trăiește-n mine un animal de apă fără nume în acest poem
scoate la mal dimineața rabini cu rugăciuni pictate pe frunte
numai el știe cui mă închin
trăiește-n mine un popor de păpuși cu
în fiecare dimineață
pierd câte-o parte de suflet necrozat
sunt din ce în ce mai ușoară
aproape imponderabilă
numai gura a mai rămas de ea
veți spune
înghesuindu-mi pe gât
cuvintele
de câte ori pleci
lași în urmă zâmbetul
ce își revarsă lava
prin toate ungherele casei...
urcă peste ziduri
acoperă cuvintele
crisalide în care sufletul
țese mătasea lunii
pentru nopțile
de-asta las să tremure pe-aici
câteva poeme în cămașa hârtiei
moartea n-are nevoie de veșminte
de la galeriile lafayette
un petic de umbră
peste vitraliile cupolei
e de-ajuns să se știe
pe
te-așezi într-un vers
și matematica vieții adună
clipele dintre coaste
într-o sumă rotundă
de respirații...
dincolo
spiritul foșnitor...
un castan cu o singură frunză
pentru omizi
ori
voi lipsi mai mult
decât ai tu nevoie să fii singură...
parcă te văd
cum stai aplecată
să-mi aduni absențele
precum scamele de pe covor
cum le treci dintr-o mână într-alta
încă
cât de curajos este pilotul
îmbătrânind la manșă
în plin zbor...
aerul fratern încărunțit și el
înconjoară munții de aburi
precum zidurile vechea cetate...
vioara lunii își rupe arcușul
în
cârtița memoriei sapă mereu
tranșee de-ntuneric;
conștiința mea cu două cocoașe
le traversează întunericul,
lăsând în urmă singura oază: iertarea...
mi-e dor de mine,
cea
lasă-ma să-mi reazem gândurile de tine,
cum timpul își reazemă secundele
de acele ceasornicului;
numai îmbrățișați vom învăța
că pajiștile poeziei
nu sunt făcute
pentru
m-am îndrăgostit întâia oară
la trei ani
de un bob de orez
descoperit în praful dușumelei,
era alb și stingher;
i-am închinat de drag o odă,
dar bobului oval
i s-a făcut