În lumina care se adună între două tăceri, rămâne chipul tău.
Liniile nevăzute ale timpului se strâng în jurul numelui.
Ochiul interior recunoaște calea, chiar și atunci când noi nu o mai
litografii din vis se desfoaie pe hârtia apusului
linii scintilante curg libere în tablouri de vară
lampadare arămii dansează în vânt
origami din pagini de carte sărată
ornează camelii presărate pe
neîndemânaticã inima
desface ultimul nod
din prima sfoară
ca pe nouă rânduri fără rând
amestecate vise din ramuri încã verzi
ori de prin frunzele uscate
aşezate blând pe cărări duioase
spre
Sunt bine, tată, relativ, sunt mult mai bine decât cel care voi fi, probabil, cert, peste trei munți și două porți...
Sunt doar un pic mai speriat, mai dependent, mai curios, mai fascinat, mai
ploaia se desface în tiare
peste acoperișurile fierbinți
vara respiră prin anemonele
care scriu briza în acuarele
corolele alunecă peste cadrele
tabloului care se deschide în decorul torid
marea
și dacă
nu te voi găsi
mâinile mele nu vor mai avea rost
am să devin roua
de pe morminte
cântecul întoarcerii
din țările calde
strugurele care nu se va lăsa strivit
sub talpă
dacă nu te voi găsi
memorie
înșelată
de un bit
erodat
un puf
peste ghimpi
ruginiți
cuib
de
amintiri
un stârc
cu ochi de bare
păzește un cip
l-a confundat
cu un
cip-cirip
sânge
de vrabie
într-o rană
de
Dacă aș putea zbura, aș pleca departe de lume,
Acolo unde liniștea e o mireasmă nemărginită.
Nu aș evada fără rost sau de frica pieirii,
Ci aș căuta iubirea infinită a perfecțiunii.
Dacă aș putea
Te-aș privi până mi s-ar toci retina,
Zi și noapte, într-o buclă continuă,
Așa cum m-ai fixat în dimineața aceea tăiată în nisip din Vamă,
Cu privirea ta senină, aruncată ca o ancoră în haos.
Un
cu tine am aceeași umbră odorantă mereu
cuvintele mi se deschid în cerc de foc
parcul împânzit de felinare ogivale
respiră în ritmul verii limonii
carnavalul clipelor se naște sub ochii noștri
un
sunt în umbra pașilor tăi
ascult din nou sunetul monofonic
al unui film proiectat pe ecrane albastre
revăd scenele desenate ușor pe pânzele desfirate
avem alura unor damnați
prizonieri pe o corabie
când am fost născut (şi nu făcut) nu s-a iscat bucurie
cum se aşteptau negustorii de halva, de la colţ
nu a fost petrecere, belşug
prin iarba mare şi necosită a cuvântului bun
pentru că nu era destul
Unii-au spus că...-ntr-o ureche
M-au văzut de multe ori;
Le-am răspuns... că n-am pereche...
Deci... mi-o caut... deseori.
Parc-aș fi o haină veche...
Petice în loc de flori...
Unii-au psus
bãnuiam ceva
altfel nu locuiam
prin castelul copilãriei
departe de valea plângerii
într-o încercare disperatã
de a uita durerea
și oricum timpul nu e muritor
altfel aş reuşi sã-l cuprind
între douã
am început să îți număr bătăile inimii
cu un cronometru-harpă
fiecare notă este ruptă dintr-un impromptu
născut din secvențe nocturne
o suită rece atinge coardele
în octave care vibrează în
povestea noastră de dragoste a început
cu florile pierdute într-o ravenă din munți
urcam printre arborii seculari
în ritmul allegro al unei simfonii
am mers împreună până la primul tempo greșit
am
când Dumnezeu se supără, pe tine, îţi mai dă şapte zile
doar atât e nevoie să-ţi mănânci singur sandvişul de la prânz
să simţi din plin golul, dintr-o formă nepotrivită
formă neregulată de