Atelier Literar

unda pe care venim si plecãm am vãzut asta în clipa curcubeului rãsãrit între cele douã lumi timpul e mãsura iubirii

În lumina care se adună între două tăceri, rămâne chipul tău. Liniile nevăzute ale timpului se strâng în jurul numelui. Ochiul interior recunoaște calea, chiar și atunci când noi nu o mai

litografii din vis se desfoaie pe hârtia apusului linii scintilante curg libere în tablouri de vară lampadare arămii dansează în vânt origami din pagini de carte sărată ornează camelii presărate pe

neîndemânaticã inima desface ultimul nod din prima sfoară ca pe nouă rânduri fără rând amestecate vise din ramuri încã verzi ori de prin frunzele uscate aşezate blând pe cărări duioase spre

Sunt bine, tată, relativ, sunt mult mai bine decât cel care voi fi, probabil, cert, peste trei munți și două porți... Sunt doar un pic mai speriat, mai dependent, mai curios, mai fascinat, mai

ploaia se desface în tiare peste acoperișurile fierbinți vara respiră prin anemonele care scriu briza în acuarele corolele alunecă peste cadrele tabloului care se deschide în decorul torid marea

și dacă nu te voi găsi mâinile mele nu vor mai avea rost am să devin roua de pe morminte cântecul întoarcerii din țările calde strugurele care nu se va lăsa strivit sub talpă dacă nu te voi găsi

memorie înșelată de un bit erodat un puf peste ghimpi ruginiți cuib de amintiri un stârc cu ochi de bare păzește un cip l-a confundat cu un cip-cirip sânge de vrabie într-o rană de

Dacă aș putea zbura, aș pleca departe de lume, Acolo unde liniștea e o mireasmă nemărginită. Nu aș evada fără rost sau de frica pieirii, Ci aș căuta iubirea infinită a perfecțiunii. Dacă aș putea

Te-aș privi până mi s-ar toci retina, Zi și noapte, într-o buclă continuă, Așa cum m-ai fixat în dimineața aceea tăiată în nisip din Vamă, Cu privirea ta senină, aruncată ca o ancoră în haos. ​Un

cu tine am aceeași umbră odorantă mereu cuvintele mi se deschid în cerc de foc parcul împânzit de felinare ogivale respiră în ritmul verii limonii carnavalul clipelor se naște sub ochii noștri un

sunt în umbra pașilor tăi ascult din nou sunetul monofonic al unui film proiectat pe ecrane albastre revăd scenele desenate ușor pe pânzele desfirate avem alura unor damnați prizonieri pe o corabie

îl simt cel mai bine dimineaţa devreme când lumea asta imensã încã viseazã ori doar sforãie pãcãtos precum un cerber care nu ştie libertatea

Unii-au spus că...-ntr-o ureche M-au văzut de multe ori; Le-am răspuns... că n-am pereche... Deci... mi-o caut... deseori. Parc-aș fi o haină veche... Petice în loc de flori... Unii-au psus

bãnuiam ceva altfel nu locuiam prin castelul copilãriei departe de valea plângerii într-o încercare disperatã de a uita durerea și oricum timpul nu e muritor altfel aş reuşi sã-l cuprind între douã

am început să îți număr bătăile inimii cu un cronometru-harpă fiecare notă este ruptă dintr-un impromptu născut din secvențe nocturne o suită rece atinge coardele în octave care vibrează în

M-am ascuns de tine Sub frunza de nuc. Lângă sufletul meu, Mirosi a tutun și-a tristețe de cuc.

povestea noastră de dragoste a început cu florile pierdute într-o ravenă din munți urcam printre arborii seculari în ritmul allegro al unei simfonii am mers împreună până la primul tempo greșit am

când Dumnezeu se supără, pe tine, îţi mai dă şapte zile doar atât e nevoie să-ţi mănânci singur sandvişul de la prânz să simţi din plin golul, dintr-o formă nepotrivită formă neregulată de