Atelier Literar

Când lacrimile se desprind din sfera care-mi risipește întunericul lăuntric menirea lor este să-mi strige răspicat durerea ce așchii îmi aruncă-n suflet să mi-o împrăștie-n lume și să-i găsească

Când scriu poezii, Indiferent unde le scriu, Le scriu cu teama de a nu te trezi Din somnul care te-a cuprins Și pe care îmi este teamă Să nu-l tulbur fiindcă Eu întotdeauna Scriu târziu. Cum e acum

În bucătăria ei mică, dar cu ferestre imense, femeia a culcușit în farfurii, căni și ferestre, pe raftulețele cu condimente, în butelci, butelcuțe și în poze alb-negru, îngălbenite de timp, cu o

Versurile despre labirint sunt pline de capcane scriu și mă îndepărtez (de margine) scriu și mă apropii (de centru) în urma mea zăngănesc semnele de punctuație ale aripilor

Când inima atinge orașul, timpul și tot răul rămân strivite, fără de sens. Inima ta — ca un clopot alert. Pașii din ceafa mea, alergând să prindă din urmă viitorul. Inima mea — ca un spital. Aici,

În încăperile înalte, tapetate cu calm, lemn și ambră, muzica se aude altfel. Liniștea e mai liniște. Lumina cade mai lin. Din cerul de plumb, din candelabre fine, ca niște danteluri, din

Fapt banal. Cărămizi din bălegar Pe un soclu de cristal. Hal ilar! Ce ilar hal... Votcă neagră în pahar. Domnul moare Zice Nietzsche Căutând să-și justifice Excedentul de candoare. Las’ să

Rachetele sufletului meu Le trimit să-L caute pe Dumnezeu. Motoarele sunt bătăile inimii, Orientarea se va face după căldura Marelui Spirit. Acolo unde se vor topi Într-un ocean de iubire, Unde se

Dacă piatra asta-i sora mea geamănă și inimile noastre bat la fel, nu vrei să mă iei în brațe? Parcă a mea e mai grea, puțintel.

când am fost adus în fața ta, pe neașteptate și dintr-o altă viață cum sunt aduse flăcările gemene, suflete pereche (fără voia mea, să fim bine înțeleși!) eram prins cu multe treburi obișnuite la fel

valuri ca ielele trupuri scobite de dragoste prezentul continuu al apelor care freamătă șoapte care încălzesc undele te prind în brațele mele cu odgoane de dor te sărut sărată cu miraje pe

Fiară cu ochi de jad Mușcai Asincron Din clipa suspendată Între două priviri Mute, Din trecutul tău - Nălucă Fără umbre Și viitorul meu - Oglindă de ape Înșelătoare Mai

ai spus dor dragul meu? nu-l zdrobi lasă-mă să îți scriu azi ca și când am avea masa plină vinul bun și-am râde fericiți declamând pe note muzicale înălțimea unui vis cercetat cu sextantul

a uitare de oameni mă tălmăcesc în codrul singurătății, doar eu și cu fiarele în gheare țin odaia să nu se surpe, mănăstire de întuneric, cu o singură rază o pot adânci în nisipuri mișcătoare făurind

Mai lasă-mă un pic să-mi fie noapte, să mai repet cum e să-mi fie dor, să mă trezească-n locul tău, la șapte, Sonata lunii-n do diez minor. Mai lasă-mă să merg la o răscruce, să stau cu vântul,

lumea nu e mai deloc locuitã cu toatã înghesuiala absurdã marile aglomeraţii urbane nu se pot numãra la capitolul locuire e prea mult bitum şi poate

arde-mă ochi până la scrumul din tine sa rămână focul unica ființă coboară iadul trepte de vâlvoare să fie trupul strigăt de scântei din toată carnea lasă-mi doar un firicel de vin să-mi spele