nu ştiu cât oxigen nici cât azot
nici de ce ar trebui sã ştiu asta pentru a nu mã sufoca
nu caut dedesubturi mã mulţumesc cã încã respir
cã încă pot iubi fãrã sã te desfac în elemente chimice
fãrã a
Ți s-a-ntâmplat, fără-ndoială, să te lovești ca de un zid
de teama bine-ascunsă-n oameni, și-apoi, să umpli spațiul vid
cu-acel curaj pornit din spaima că nu-i nimic de înțeles,
că tot ce vezi pe
cedri de aur se înalță sub soarele
care dizolvă arcuri telurice
ramuri bat la ferestre care reflectă
corolele florilor sonore sub vântul de topaz
parfum de luntre se naște din lacuri
sunt sub cupola
Sînt peste opt miliarde de orgolii
în lumea asta
Chiar mai multe
pentru că
toate viețuitoarele posedă unul
Acum, nu pot preciza cît orgoliu are ornitorincul
sau cangurul pitic
văduva neagră, peștele
un recul de date
pielea un strat de argint pigmentat cu sânge oval
scaner de sfinți pe un cer de bare
în tranzistor o inimă .raw ne face din biți cu mâna
12 pixeli desenează o mângâiere
un botez
Îți scriu de-aici, dintre iluzii, îți scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii și despre nodul desfăcut.
Îți scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struț,
Pe ambalaje
Excentric, hazardul cărmaci zâmbește malițios
Unde mergeți vă rog?
Cobor la prima’.... e departe?
Sper să fie căt mai departe.
Nu știu, vedem.
Poate-i aici după colț,
poate două trei străzi mai
pot pãrea lipsit de caracter
chiar aşa
de ce sã mã culc cu adevãrul
dezgolit de sine
privind spre cer
în cãutarea unei ordini
mã aplec
mã supun
mã las mângâiat cu minciuna
învelesc nerealizãrile în
Nu am putut să iau trenul spre o direcție nedefinită.
Probabil că nu mai sunt destul de abil să urc pe scară din mers.
Am limitele grupei de vârstă,prea mari pentru a urma un plan care nu-mi
Aș vrea să mușc din tine
ca dintr-un colț de pâine,
să simt gustul de grâne
când te mestec în mine.
Vreau să te simt strâns pe buze,
Fără pauze, fără scuze,
Lipite-n magnetism profund
Ca stridiile
îmi surâd frunzele
florile care amurgesc la orizont
anotimpul acesta își cerne parfumul
peste nodurile pământului
anii trec
vara este mereu acrostih al apelor
literele alcătuiesc dorul de mare
vele
zilele se lăsau în voia vieții
acopereau gura mea
obrajii cu sărutări
porneau călare făcând prinsori
pe cele mai frumoase fiare
apoi se doborau una
pe alta în năprasnic galop
pe cele trecute
nu
În piele am impregnată
cerneala strămoșilor mei
care cu mâna lor fermă
au pus câte o piatră
în fundamentul edificiului meu.
Sunt o colecție de gene
cu multă migală pictată
de un măreț Dumnezeu
de la
Iau cuvântul „galben-soare” pe un deget
și-l arunc pe cuvântul „cer desfășurat”,
ca o cupolă,
și-i spun să încălzească și să lumineze.
Cuvântului „lună”, scobit ca o felie de pepene
sau rotund ca
știu că vrei să-ți pun la picioare mai multe cuvinte
dovezi despre dragostea mea
și să nu-ți mai pipăi sânii în fiecare zi
folosirea excesivă a palmelor ar putea duce la dispariția amprentelor
și
Tu scrii codul, tu faci Excelul ăla mare,
Tu știi proceduri, strategie, proiect,
Dar când se împarte mărirea de salariu,
Ești lăudat... și-atât. Ești omul perfect!
„Băiat bun, duce mult, nu pune