Atelier Literar

bună beznă! ți-am adus în dar noaptea mea ora 3:15 armonia se rupe în death metal și capătă sens pe marginea paraliziei în somn. ți-am văzut silueta. acum… ține cadavrul naivității mele. mintea nu

Eu stau pe un mal, visul meu pe celãlalt, meduze albastre tremurã pe apele adânci ale ochilor tãi... Hotare nestatornice împing rãsuflarea mea când spre umbra morţii când spre cea a vieţii, când pe

scriu acum o poveste despre lumina florilor de aprilie lumea s-ar opri în loc privind fluidul tremurând al petalelor ritmul allegro al murmurului parfumat al corolelor hlamida vântului neostoit peste

De ziua ta sunt umbra petalei, A ultimei petale ce a rămas în floare, Care, Înainte de a se desprinde Și a lăsa pistilul să devină fruct, S-a întins, în cădere, Pe pământ Ca gândul împrăștiat Înainte

Am strâns în mână un măr Adus dintr-o țară cu mere albastre Cărat până aici pe un drum de mătase L-am găsit sclipitor ca un strop N-am mușcat din fericirea lui eternă Nu l-am șters de praful

oricine va fi faimos pentru cinsprezece minute așa spunea ursitoarea Warhol și eu am crezut în inocența mea am început să aștept cuminte până se va împlini profeția nu am mai băut nu am mai

Folia de plastic plutea împinsă de vânt, Ca o pasăre care alerga prin cer Ori ca un gând după cuvânt. Își zvârcolea trupul lovindu-se de apogeu Ca și cum de gol s-ar fi lăsat atrasă Spre

Pe albia impenetrabilã şi sinuoasã a vremii, vãluresc, vãluresc visele mele. Clopotul inimii de bronz încearcã în zadar sã le readucã în vechea lor matcã. Se duc, se duc, şi corul lor se stinge-n

oriunde-n lume în voia curenților păpădiile - grad de comparație la-ndemâna orișicui

Streşini somnoroase privesc spre zorii roşiatici. Clipesc din ochii mari, miraţi, iar din cuiburile lor zboarã în stol visele adãpostite în timpul nopţii. Şi toate iau chip de fluturi, de

plouă de zile bune plouă ca în macondo plouă și nu dau de Dumnezeu mi-am pus o pelerină și am ieșit nimeni pe drum totuși în pustiu Îl simțeam m-a tras de mână când să trec linia de tramvai fără

Lebăda și-a sfârșit tăcerea. De prea mult timp notele se compun și se recompun în tipare de lut, ascunse între nuferi și trestii. De prea mult timp o strigă Deneb! Astăzi o rază i-a străpuns

după o ploaie un semn tresar înălțările somnul florilor caut liniștea

De a îți privit chipul sfinților de pe pereții templelor Și v-ați uita în căutarea cu care ei vă privesc Ați vedea că în ochiul lor din dreapta E lumina soarelui din Răsărit, Iară în cel din

Nu-i țăruș, deși... cam pare, Portocală-i la culoare, Se dezvoltă pus în straturi Și-n bucate-i... după sfaturi.

ești primul în ploaia mea de hârtie flori acvatice îți îmbracă trupul talismanele gândurilor mele sunt mirajele nisipului însuflețit ritmul fervent al mării tatuează coala albă îmbălsămată de

Cea mai frumoasă ziuă Este cea mai frumoasă pentru că Locuiesc în ea ca într-un măr înflorit. Și e cea mai frumoasă fiindcă Pe sub coroana lui aștept Cu gândul la fructele Ce pe ram îi cresc. La