Atelier Literar

nu ştiu cât oxigen nici cât azot nici de ce ar trebui sã ştiu asta pentru a nu mã sufoca nu caut dedesubturi mã mulţumesc cã încã respir cã încă pot iubi fãrã sã te desfac în elemente chimice fãrã a

Ți s-a-ntâmplat, fără-ndoială, să te lovești ca de un zid de teama bine-ascunsă-n oameni, și-apoi, să umpli spațiul vid cu-acel curaj pornit din spaima că nu-i nimic de înțeles, că tot ce vezi pe

Nu sunt o Sfântă și nici nu voi fi. În mâinile tale, Trupul meu un câmp de păpădii.

cedri de aur se înalță sub soarele care dizolvă arcuri telurice ramuri bat la ferestre care reflectă corolele florilor sonore sub vântul de topaz parfum de luntre se naște din lacuri sunt sub cupola

Sînt peste opt miliarde de orgolii în lumea asta Chiar mai multe pentru că toate viețuitoarele posedă unul Acum, nu pot preciza cît orgoliu are ornitorincul sau cangurul pitic văduva neagră, peștele

un recul de date pielea un strat de argint pigmentat cu sânge oval scaner de sfinți pe un cer de bare în tranzistor o inimă .raw ne face din biți cu mâna 12 pixeli desenează o mângâiere un botez

Îți scriu de-aici, dintre iluzii, îți scriu pe-o clipă, un minut, Despre-ndoieli, despre confuzii și despre nodul desfăcut. Îți scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struț, Pe ambalaje

Rar făcută Din cucută,

Excentric, hazardul cărmaci zâmbește malițios Unde mergeți vă rog? Cobor la prima’.... e departe? Sper să fie căt mai departe. Nu știu, vedem. Poate-i aici după colț, poate două trei străzi mai

Nu am putut să iau trenul spre o direcție nedefinită. Probabil că nu mai sunt destul de abil să urc pe scară din mers. Am limitele grupei de vârstă,prea mari pentru a urma un plan care nu-mi

Aș vrea să mușc din tine ca dintr-un colț de pâine, să simt gustul de grâne când te mestec în mine. Vreau să te simt strâns pe buze, Fără pauze, fără scuze, Lipite-n magnetism profund Ca stridiile

îmi surâd frunzele florile care amurgesc la orizont anotimpul acesta își cerne parfumul peste nodurile pământului anii trec vara este mereu acrostih al apelor literele alcătuiesc dorul de mare vele

zilele se lăsau în voia vieții acopereau gura mea obrajii cu sărutări   porneau călare făcând prinsori pe cele mai frumoase fiare apoi se doborau una pe alta în năprasnic galop pe cele trecute nu

nor în formă de fluture tunel de crengi verzi și o mare de flori am ajuns în rai? norul s-a făcut aproape negru și din el ies dinți de crocodil.

Noaptea azi n-a venit... Și pregătisem îmbrățișări și săruturi, Din tălpi spre cer să le simt Alunecându-mi etern printre gânduri...

În piele am impregnată cerneala strămoșilor mei care cu mâna lor fermă au pus câte o piatră în fundamentul edificiului meu. Sunt o colecție de gene cu multă migală pictată de un măreț Dumnezeu de la

Iau cuvântul „galben-soare” pe un deget și-l arunc pe cuvântul „cer desfășurat”, ca o cupolă, și-i spun să încălzească și să lumineze. Cuvântului „lună”, scobit ca o felie de pepene sau rotund ca

știu că vrei să-ți pun la picioare mai multe cuvinte dovezi despre dragostea mea și să nu-ți mai pipăi sânii în fiecare zi folosirea excesivă a palmelor ar putea duce la dispariția amprentelor și

Tu scrii codul, tu faci Excelul ăla mare, Tu știi proceduri, strategie, proiect, Dar când se împarte mărirea de salariu, Ești lăudat... și-atât. Ești omul perfect! „Băiat bun, duce mult, nu pune