Atelier Literar

singurele chestii care au reușit la facerea lumii au fost asfințitul și curajul de a mai trăi încă o zi au ieșit mult mai bine decât carnea de om și când voi deveni prinț voi interzice

Bunicul mergea din gară în gară cu cărți de vândut. Biblioteca devenise geamantan. Credința lui nu mai încăpea în litera legii. Decretul 358. Început de iarnă. Măcar să fi fost vară, să poți mânca

doar îmi sunteţi aproapele pe fiecare în parte pe toţi laolaltã în aşa fel încât sã nu mai plângã nimeni în aşa fel încât sã nu mai pot rãsufla decât prin plãmânii voştri fãrã niciun oftat ochii

ieri te-ai plimbat prin casă desculț, de la laptop la balcon apoi prin bucătărie, până la fereastră, nu m-ai întrebat cât e ceasul ce planuri avem pentru azi, afară era întuneric, ploua nu voiai

Iubirea începe cu un țipăt de cocor deasupra inimii. Cu respirația tăiată de minunea că ai putea încolți. Mi-aș dori să-ți îmbrățișez rădăcinile și, înlănțuiți, să ne predăm luminii. Am să te ud

dau să intru în cameră. ciocănesc politicos. nici prea tare, să nu sperii. nici prea încet. tăcere. ciocănesc din nou. tot tăcere. apoi, crap ușor ușa. cât pentru o respirație. cât pentru o

Să cadă peste noi o ploaie de secunde, Doar astăzi, timpul să se facă blând. Ceea ce doare-n ceasuri se ascunde, Ce e etern, rămâne doar un gând. Să ningă peste noi cu frunze de lumină, Să stea

Mai stau un moft, o carte, două, un albatros, o cacealma, mai stau un nor să văd cum plouă, mai stau un fum la o cafea. Mai stau o bere și un munte, mai stau o mare și un vin, vreo douăzeci de

Arhitectura serii își strânge pendulul în noduri de ger, o mecanică oarbă ce-mparte lumina în unghiuri drepte. Pe masa de marmură, vechiul și abstractul mister își numără pașii pe-un șir nesfârșit de

— Dreptul de a pleca, zic, e unul dintre puținele drepturi ale omului pe care le consider cu adevărat inalienabile. Tu te chinui să desfaci un borcan cu castraveți murați și-mi spui să las drepturile

Cineva, sus de tot, a amestecat literele și cuvântul ce-a ieșit l-a trimis printr-o picătură de lumină, aici, pe pământ. După mulți ani, lumina mai caută prin gări alfabetul pierdut. În geamul unui

poţi rãsturna cornul abundenţei şi nu vei gãsi vindecare te va roade nimicul cum rod cariile un stejar iar sufletul va atârna jalnic precum o cârpã neagrã pe un cap de voievod mazilit ori mai

uneori e mai bine să pleci, departe auzeam, da, auzeam de o anumită femeie, care şi-a dorit de la tine totul femeie care ţi s-a răsucit pe un deget, până când te-ai regăsit acasă care te-a ars

când s-au împărţit cărţile toţi ceilalţi erau luaţi cu treburi, la târgul de duminică iarba grasă nu era încă, nu era călcată şi au început să dea colţ iluzii din locuri în care cuvântul era atât de

Trec zile, și luni, anotimpuri, și clipe, După ușă-i fotoliul bătrân, obosit, Pe masa de lemn, lângă geam, cinci tulipe Desenate pe-o foaie de el, plictisit. Am vrea să dansăm cu buricele toate, Dar

dintr-un fir de iarbã repetat cu disperare cã doar aşa se nasc câmpiile în aşteptarea florilor care sã cheme fluturii la tãvãlit de curcubeu prin ploi calde lãsat cu ombilicul netãiat strâns legat

pe o imensã pânzã de paianjen îmi întind ochii spre dincolo nu caut niciun detaliu nu-mi aduc gândirea sprijin las sufletul liber atât cât sã nu-mi dãuneze grav nu dau gãuri în univers respir ca

Între margini se întinde tot ceea ce cunoaștem. Sunt îmbrățișări ale acelor strângeri în brațe A ceea ce iubim și niciodată nu am voi Să le pierdem pentru că le iubim. Îndrăgostiți de linia lor care

Atârnată o clipă de lumină sta De-a dreapta mea ca o stalactită. Am prins-o și am introdus-o în priză Să nu i se stingă lumina difuză Din care în infinit cădea. Aprinderea din care strălucea, Când

Introducere Acest poem nu vorbește despre o absență, ci despre o naștere. „Uneori cineva crede că este incomplet, dar este doar tânăr.” O singură voce se caută pe sine prin întuneric, pipăind