Ioan Postolache-Doljești

"adio an blestemat" zice poetul și noului an "bun venit" dar cel care vine e fiul sistemului decrepit și-al speranței - sfintele moaște mă-ntreb dintr-o criză profundă și-un tată dement

auzisem de ea știam că-i din Moldova și-atât. o vedeam bălaie plinuță cu năsuc lătăreț și râzând cu bujori în obraji. întâi a venit Alexandru înalt cu trăsături împlinite cu lumină pe chip ce

licăriri la geamuri întunecate la radio deșteaptă-te române ca-ntreg orașul românul doarme pe el profund tatăl nostru care ne ești în cer pentru om venit și de fiara din om răstignit oamenii

23.12.89 în colțul din est a consililui municipal trei taburi staționate militari milițieni gărzi patriotice un du-te-vino pe trepte printre civilii ce intră sau ies cunoscuți cu trecut dubios cel

luna nebună ce mai contează că punga e fleașcă din cheagul de-l ai la pensionari mergi să te împrumuți nu cu mult doar atât să-ți ajungă până trec sărbătorile ca mai apoi cu țârâita să dai înapoi

15 decembrie Nero se naște prunc nestăvilită bucurie speranță dar ego-ul întrecându-i hlamida îl face tiran crud asasin piroman diabolică mintea mustind în de sine cum să mai încapă în ea

ce băi să facem să dregem să fim mâna lui un baltag spintecând aerul rahat pluralul e condamnat și condamnabil singularu-i stăpân doi trei patru și cinci șase șapte opt și nouă sunt scoși din

ningea a belșug și orașul chicotea cu lumini multicolore la orele sfinte colinde se auzeau pretutindeni pe scară la copii am fost Moș Crăciun cu sacul doldora pregătit de părinți de cu seară ca

amocul pregătirilor pentru crăciun e la apogeu fiecare vrea să fie para ultra și extra mai puțin eu cum timp mai e berechet am zis să fac orânduială-n balcon florile să nu fie sărutate de ăla

sânge de înger alb-rozaliu fierbe delicat cuișoare și scorțișoare danf ambruriu cârnați și chișcă sfârâind în tigaie de ciuda tăierii salcâmul trosnește în vatră prin găurile portiței

cu trei tuleie-n barbă două pe sub nas spuneam cu ochii-nchiși versete din scripturi și psalmi visându-mă cucernic popă dar cu coana preoteasă în trăsură părintele s-a dus la târg și să-mi aducă

deprinderea-i veche cu toate că-s semne să scap am ajuns la trei metri dar ritmu-i prea slab și nu cred că abolită va fi până la finele vieții a-nceput când încă prea mic la școală să

eram furios îmi sângera mâna bătusem trei vecinii-mi băteau în pereți dar celălalt unde-i că erau patru când am venit de la bar și ea cu capul plecat pe mobilul de pe umăr râdea turnând în

în balcon la cucurigul blocului oră mititică a nopții liniște ca-n urechile surdului jos și sus adâncul nesfârșit de stele aș crede că sunt la priveghiul lumii dar nu marea cea făcută din

................................. poate de aceea ieri când între cer și pământ era o calmă risipă de alb l-am întrebat de ce nu mai stai la pervaz cu nasul lipit de geam și nu mai

malu-i abrupt înalt și râpos se văd rădăcini despuiate plopul își susură frunza fără de vânt și apa curge cu-nșelătoare bulboane lansetă firul la capăt cu plumb floare de râme-n cârlig soare

nu e nevoie mult să te caut forând în adâncuri pe tine nu te-am ascuns niciodată apă ești dătătoare de bine din tine n-am vrut să iau cu găleata mi-a plăcut mereu să fii rouă gândurile mele