ciudatul

părul alb cam lung și neglijent îi iese de sub fesul maro. în stânga c-o pâine-n sacoșă. stă în mijlocul trotuarului și se-ntoarce într-o parte și alta. așteaptă pe cineva, caută un reper? parcă l-am mai văzut undeva,siluieta îmi pare cunoscută. ba nu, e mai mic de statură și cu început de cocoșă. și totuși... măresc pasul. se-așează pe capătul băncii. poate-i e rău...vă pot ajuta cu ceva, îl întreb atingându-l ușor. m-am rătăcit măi băiete...se-ntoarce și se uită la mine. încremenesc. cum, sunt eu? un ghiont mă trezește: ce ai, cine altu? întoarce sforăitorul pe partea cealaltă...