Poezie
iarnă tu
164,60 puncte în concurs...
1 min lectură·
Mediu
albă cămașă pe trup ostenit de femeie
să nu-i văd sânul supt atârnând
ploscă goală-n oblânc
nici celulita
petalele primăverii ei
căzute
tasate în carne adânc
jurul buricului moale și creț
cicatricea cezarienei
vergeturile
pliurile
colăceii
văditele semne ale "destrăbălărilor" verii
albă uitare a bubelor uscate pe suflet
istoria lumii îmi pari ascunzând
zbuciumul atâtor generații și generații trecute...
subînțelesurile din frigul
vijeliile
nămețirile tale
mai acut fac să-mi amintesc bucuriile duse
solemnă și rece ți-i gheața ca un memento mori
iarnă tu
apus
întristare
lințoliu
definitivă plecare
tăcere
uitare
de legănatul fulgilor tăi mă agăț
cu vagă speranță și te întreb
dacă după...
mă voi mai trezi iar
în promisiunile unei noi primăveri?
047053
0
Poezia cu numărul 17 a fost câștigătoarea mea, dar am dat aceeași notă mare și altor câteva texte( puține) care mi-au plăcut. Felul cum ai gândit intarea în poem, m-a copleșit. Apoi firescul discursului a fost indubitabil. Felicitări!
Stea!