înfrânare
briceag închis cu limba-n plăsele ţi-e gura, sub tâmplă berbeci, întrebările se bat cap în cap. anul ăsta îţi pare că pute a turbare în lume? dar cine, mă rog, eşti tu să-ţi dai cu
IPIoan Postolache-Doljeștio zi ca mai toate
între eul anatomo-fiziologic şi cel mintal ceva, ca un fel de angoasă, a stârnit de o vreme o zâzanie de n-o mai pot controla. zic că sunt singur. aiurea. de fapt suntem trei. primul, aparent, e
IPIoan Postolache-Doljeștila prima ninsoare
frumoaso cu gură de miere polifloră îţi mulţumesc că ţi-ai adus aminte de noi şi-ai venit să mă vezi acum când toamna-i pe ducă ce fac mai întâi ia loc aici pe genunchi ştrengăreşte să-ţi spun
IPIoan Postolache-Doljeștidin însemnările unui... ameţit
..................... sufletul ca într-o criză de colicist simţea nevoia de a-şi scuipa din gură amarul era un moment solemn al trăirii şi ar fi fost o impietate de a scuipa pe mormântul
IPIoan Postolache-Doljeșticerându-i trandafirului iertare
îmi ţiuie tăcerea-n urechi şi-mi zic nu-i nimic singurătatea-i de vină ţin gura închisă mă strâng de nări şi mă forţez să expir aud năbuşit două pâcâieli nu-s dopuri de ceară sunt poate vorbele
IPIoan Postolache-Doljeștireciclare
în toamna ce sunt, cu sufletul în bură rece de ploaie şi ceţuri, priveşte-mă şi fă, Doamne, cum am făcut şi eu cu drosofilă captivă în sticla golită de vinul adus de la ţară. degeaba am
IPIoan Postolache-Doljeștipe marea de hârtie
poetul măi copile e un matelot văzut de unii cam nebun dar nu de tot ci doar scrântit atât cât foaia să o vadă mare cu luna călărind spinări de val şi stelele din cer răsfrânt pupându-se cu
IPIoan Postolache-Doljeștipipăind cuvintele cu degete de orb
şovăielnic crescând din cadavrul verii toride până la urmă a venit atinse de vreme şi bruma subţire frunzele salciei noastre cad luate de recele vânt dincolo de zare spre nord cu gândul la
IPIoan Postolache-Doljeșticaptiv în neschimbata bulă temporală
INSOMNII Timpul se sparge în aşchii de clipe rănindu-mi adînc vieţuirea. La ceasul acesta de noapte când oraru-i cîş mult spre dreapta şi minutarul pare o limbă ostenită
IPIoan Postolache-Doljeștiacordeon
cică pe lângă corpul fizic mai am unul sentimental şi colac peste pupăză şi unul mental altă poznă că n-am doar un creier ci trei unul în cap altul în toroace şi al treilea ascuns printre organe
IPIoan Postolache-Doljeștidin miez de noapte până-n zori
ora douăzeci şi trei şi treizeci de minute. obişnuitul ritual pentru somn. aduce ligheanul cu apă de la robinet. la mână apa-i călie. ia din frigider punga de gheaţă şi-amestecă până se topesc
IPIoan Postolache-Doljeștiîn târgul de păsări
mai demult, iubitorul de păsări, în cuib pe pământ, dădu peste un ciudat pui, un ghem de pene lânoase şi-un cap cu ciocul nefiresc de lung. l-a dus acasă. ziua ascuns de ochii lumii, noaptea
IPIoan Postolache-Doljeștipăreri la cald canicular
sufletul poetului e un vagin ninfoman lacom în a fi excitat penetrat răscolit de plăceri abuzat violat de-ntrebări cu orgasme dureri până la pragul de saţ şi-atunci găsim poetul pierdut cu
IPIoan Postolache-Doljeștinocturnă
eram un altul şi el eram eu pe băncuţă sub bolta de vie într-o tăcere de vată. zâmbea idiot pe când sângele meu umfla jugulara. ţinea în mână o frunză privind atent cum din ea se înfrupta o
IPIoan Postolache-Doljeștidilemă
ajuns unde-am ajuns, ca un bol într-un maţ de la gură la cur în colon. privesc la drumul parcurs... dinţilor le-am dat plăcerea muşcăturii din pulpă de măr, papilelor gustative desfăţul
IPIoan Postolache-Doljeștianotimpurile bătrâneţii
în primăvara bătrâneţii strâng petale vestejite-n păr privind la fructul minuscul ivit din timpul dus ca singur adevăr... în vară-or fi şi creştere şi pârg şi gust plăcut de fructă coaptă în
IPIoan Postolache-Doljeștideschide Doamne...
nu poate ci sigur suntem altfel decât ni se pare a fi. ducem în noi o falsificată balanţă ce-nclină mereu, ca mai greu, propriul eu găunos ca fiind, "hei, hei, cine-s eu!"... întoarsă e
IPIoan Postolache-Doljeșticiupind pe ici pe colo durerea ancestrală
prin moarte cazi în veşnicie ca papă-bun a viermilor la masă până rămâne doar masa osoasă din tot ce ţi-a aparţinut odată ţie doar un schelet fără carcasă banal uitat ascuns sub glie şi
IPIoan Postolache-Doljeștiînălţarea la cer
................................. şi, înalţ la cerul existenţei mele gândul, că sunt prea mic şi nu-ndrăznesc cuvântul. îl port pe vârful limbii şi-l ating încetişor, cu grijă, că e spaţiul
IPIoan Postolache-Doljeștipe când urbea se pregătea de sărbători
în tricepsurali acidul lactic îşi face de cap. - hai că mai poţi! se uită la ceas. ora de marş se încheie acuşica. coteşte. în piaţetă banca lui e liberă, dacă nu se aşează cumva băbuţa cu
IPIoan Postolache-Doljeștinoaptea muzeelor
zece bătăi şi pendula tăcu din strigare continuând ticăitul ei monoton. - castor nebun, obraznic şi nesimţitor, cât mai ai de ronţăit la trunchiul copacului meu? gândi în timp ce-şi dă pledul de
IPIoan Postolache-Doljeșticâinele
mi-a apărut un câine-n vis în cotitura drumului bătătorit de urme de om şi-a altora jivine eram copil cu pantalonii scurţi desculţ şi c-un maiou pe mine mă rătăcisem nu ştiu cum de lume el
IPIoan Postolache-Doljeștiannelide
peste tot în bătătura ogrăzii în oborul de păsări pe toate cărările grădinii minuscule muşuroaie de humus şi era zi de april venită din noaptea cu lună de-aiurea un gând - respiră
IPIoan Postolache-Doljeștilegături
e ziua mondială a somnului şi-a numărului pi şi tot într-o zi ca azi se năştea cândva un prunc dolofan cu capul mare, Einstain. - hei şi? zice netrezitul din mine, veştile astea le-auzi an de an,
IPIoan Postolache-Doljești