reciclare

în toamna ce sunt, cu sufletul în bură rece de ploaie şi ceţuri, priveşte-mă şi fă, Doamne, cum am făcut şi eu cu drosofilă captivă în sticla golită de vinul adus de la ţară. degeaba am scuturat sticla, am suflat în ea, am întors-o cu gura în jos şi cu un pai smuls din mătură am vrut să-i redau libertatea, ea nu şi nu... m-am supărat şi eram gata să pun în sacoşă sticla cu tot cu ea pentru returnare dar, în ultima clipă, aducându-mi aminte de Tine şi că şaptezeci la sută sunt apă, că şi eu sunt un recipient al tău mai gata de reciclare şi că musculiţă e sufletul meu, am lăsat-o-n balconul cu geamul deschis, de-o ieşi, să-şi urmeze destinul, menirea şi bine-am făcut. pe bandă le-am pus cum mi-au venit la mână. paleta aparatului le selecta. strivite dozele de aluminiu scânceau, peturile scrâşneau în presă ca otrăvite blesteme şi sticlele, sticlele, Doamne, ţipau de durere, un iad din care musuliţa n-ar fi avut nicio şansă de scăpare. e încă în sticlă. las să se prelingă câteva picături de must pişcător de limbă. ea simte şi se opreşte din zbor. iau lupa şi o privesc. e fericită chiar dacă ochii-i sunt roşii de muscă beţivă... îndurare îţi cer, amână-mi cât mai mult reciclarea, Doamne,şi binecuvântat fie numele Tău, în vecii vecilor. amin.