nocturnă

eram un altul şi el eram eu pe băncuţă sub bolta de vie într-o tăcere de vată. zâmbea idiot pe când sângele meu umfla jugulara. ţinea în mână o frunză privind atent cum din ea se înfrupta o omidă păroasă. - omoar-o, răbufnesc, nu vezi ce sâloasă-i? - cu ce drept, îmi zice cu voce blândă de parcă-ntre noi n-ar fi nicio râcă, e şi ea un suflet acolo, ca mine, ca tine care visează... - dar... - suntem într-un vis, dincolo de el e coşmarul realităţii, bucură-te de visul ei dacă tu nu mai ai vise. îţi aminteşti... vocea i se stinge încet şi dispare. pe bancă văd agăţată o pupă. o ating uşor. zvâcneşte. e vie şi parcă îmi spune s-aştept. crisalida se sparge incet, din ea se târăşte afară un flutur... sub bolta de vie, cu gura căscată ca în copilărie, privesc cum cu bucurie îmi dă roată superbul fluture coadă de rândunică. fericit îl salut cu un zâmbet...