câinele

mi-a apărut un câine-n vis în cotitura drumului bătătorit de urme de om şi-a altora jivine eram copil cu pantalonii scurţi desculţ şi c-un maiou pe mine mă rătăcisem nu ştiu cum de lume el cobora eu în urcuş se prăbuşise drumul era doar cărare să te fereşti nu aveai cum distanţa dintre noi se micşorase nu aveam teamă nici el nu avea în gând ziceam e doar un câine nu-l vreau să stea în calea mea poate la fel gândea şi el e-un pui de om şi-i drumul meu... şi ne-am oprit la doar trei paşi marcând hotarul de asigurare era în năpârlire şchiopăta câine bătrân şi plin de scai l-am întrebat tu cine eşti te doare cu ochi feriţi a mârâit un fel de da era în plină zi cu soare în roata jurului tăceri adânci de se-auzea în subacustic cum mugurii se deschideau în floare un gând e primăvară unde sunt de ce şi cum doar eu şi el acum pe păcătoasa asta de cărare uite cum facem zic mă laşi în braţe să te iau mă răsucesc şi binişor te las să-ţi vezi de drumul tău... şi-am mai făcut un pas cu braţ întins brusc mârâind cu păr zbârlit se repezi cu dinţii lui de fiară... era trecut de miezul nopţii m-am trezit televizorul era tot pornit eram buimac şi pe ecran vedeam nu oameni ce râdeau inept ci-o haită hârjonind şi arătându-şi colţii... dau clic şi sting la naiba iar am risipit curentul...