annelide

peste tot în bătătura ogrăzii în oborul de păsări pe toate cărările grădinii minuscule muşuroaie de humus şi era zi de april venită din noaptea cu lună de-aiurea un gând - respiră pământul... brusc o amintire cu mine uimit privind cum de la doi metrii-n pământ în lutul scos de sapa fântânarului în lungă letargie decolorate şi făcute covrig zăceau captive în secetă nevinovate râme... aveam ceva cunoştinţe despre ele dar în jocul întâmplărilor vieţii interesul era limitat doar la a şti unde şi cum le pot găsi ca momeală la peşti... oare la ce comandă astrală au răspuns de-au ieşit aşa deodată din adânc de pământ că doar nu de dragul de-a face plajă în razele lunii... mai la dos lângă gard la picioril stâlpului zăresc dezlegarea misterului... cam la cinci şase centimetrii una de alta cu cozile-n găuri două râme ieşite-n afară atât căt să se poată îmbrăţişa prin lipire perfectă şi strânsă a celor două cliteliumuri săvârşeau ritualul nuntirii... rămân ţintuit locului şi simt o greutate în piept cum suie arzând spre glandele-mi lacrimale şi mă aud cu tine plecato vorbindu-ţi în gând - eşti astăzi pământ cum fi-voi şi eu poate ca la trecerea din lumină-n mormânt luăm cu noi şi o fărâmă infimă de suflet ca o garanţie a reânvierii din morţi într-o nouă viaţă şi-aş vrea de va fie să fie să devenim măcar râme şi într-o noapte de april să ieşim din pământ lângă piciorul crucii noastre să ne mai îmbrăţişăm sub clarul de lună... se despart iute şi dispar ruşinate poate de privirile-mi indiscrete sau speriate de trepidaţiile tractorului care trece pe drum...